Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Cum explică șefa de la…

Cum explică șefa de la Cadastru înregistrarea a 20 de terenuri publice pe numele unor companii private

Cel puțin 20 de terenuri publice care valorează aproximativ 8 milioane de euro au trecut, în ultimele luni, în proprietate privată, cu largul concurs al autorităților. Deși scandalul a fost public, registratorii de la Cadastru au înregistrat terenurile publice pe numele unor firme private. Ulterior, bunurile publice au ajuns la două firme din Marea Britanie, având în spate proprietari care se ascund în paradisuri fiscale. 

Iată cum explică acțiunile registratorilor de la Cadastru șefa instituției, Angela Matcov, într-o intervenție pentru Ziarul de Gardă: 

Angela Matcov: „În luna octombrie au venit dosarele pentru a înregistra aceste terenuri. Atunci, Oficiul Cadastral și-a pus întrebarea ce facem, pentru că sunt unele terenuri publice vizate în acea hotărâre de judecată. Am reieșit din faptul că judecătorul posibil nu a avut suficientă informație și am făcut o sesizare, o interpelare către judecătoare, prin care am solicitat explicația hotărârii, pentru că pentru noi nu era clar ce facem mai departe. Toți registratorii au fost informați despre asta. Ulterior, după câte am văzut din presă, în decembrie, s-a făcut înregistrarea. Acum ancheta de serviciu examinează cum a avut loc această înregistrare. Este un dosar complex. Trebuie să vezi hotărârea, care documente s-au mai anexat, dacă a avut sau nu dreptul registratorul să facă asta… Nu, de la Judecătorie nu am primit un răspuns, iar indicația care a fost dată de către oficiu e să se stopeze oricare acțiune până la primirea explicațiilor. De asta a și pornit ancheta pentru a afla circumstanțele în care au fost înregistrate aceste terenuri. Registratorul este independent. Ulterior, că au apărut în presă informații, registratorul nu poate să se ghideze de ele. El are nevoie de documente pentru a refuza înregistrarea unei tranzacții. Atunci când tranzacția este autentificată notarial, registratorul trebuie să aibă un temei legal de a înregistra o tranzacție. Dar cum să faci asta dacă pe acel teren nu e aplicată nicio interdicție? Se prezumă că oamenii acționează legal. Acum la noi nimeni nu este suspendat din funcție”.

Ziarul de Gardă a descris în ediția trecută cum cel puţin 20 de terenuri publice, cu o suprafaţă totală de peste 5 ha, care valorează la preţ de piaţă aproximativ 8 milioane de euro, au ajuns, la începutul acestui an, în proprietatea a două companii înregistrate în Marea Britanie. Deşi autorităţile anunţau că pe aceste terenuri a fost aplicat sechestru, ZdG a constatat că, în trei luni, ele au fost revândute de trei ori, mai mult de jumătate dintre acestea fiind obiecte ale unor tranzacţii, înregistrate la Cadastru chiar în ziua în care judecătoarea Angela Catană decidea să fie aplicat sechestru, şi la mai mult de o lună după ce scandalul a devenit public. Actul judecătoresc, deşi data din aceeaşi zi cu tranzacţiile de vânzare/cumpărare, a ajuns să fie aplicat de registratorii de la Cadastru la trei zile de la emiterea hotărârii judecătoreşti.

12 februarie 2015: Citiți cum a început schema de acaparare a bunurilor publice: Terenuri publice de zeci de milioane, împărţite de trei magistraţi şi un executor judecătoresc

23 decembrie 2016: Schema hoţiilor cu terenuri din Chişinău

19 ianuarie 2017: Schema hoţiilor cu terenuri din Chişinău. Un nou episod

13 februarie 2017: Schema hoţiilor cu terenuri: 20 de loturi care valorează milioane de euro au ajuns la două companii din Marea Britanie