Moldova: Ce amendă vei primi dacă ai numărul de înmatriculare murdar şi poliţia va observa asta

Mulţi şoferi din ţara noastră ignoră spălarea automobilelor personale şi obişnuiesc să circule cu ele murdare în astfel de perioade ale anului cum este cea de acum.

Inspectoratul Naţional de Patrulare aminteşte că una din obligaţiile conducătorilor auto este să menţină curate numerele de înmatriculare. În caz contrar aceştia riscă amenzi.

FOTO: unimedia.info

Doar în anul 2016, un număr de 1.942 de șoferi au fost sancționați în această privinţă. În prima lună a anului 2017, 180 de șoferi s-au ales cu amenzi, iar în perioada analogică a anului 2016 – 208 de conducători auto.

Astfel, potrivit Articolului 230, alineat 1 din Codul Contravenţional, “conducerea unui vehicul cu numărul de înmatriculare indescifrabil, nestandardizat sau amplasat cu încălcarea standardului, se sancționează cu amendă de la 100 până la 200 de lei cu aplicarea a 2 puncte de penalizare”.

Fiecare şofer mai este obligat să verifice starea tehnică a unităţii de transport, iar pe parcursul circulaţiei trebuie să menţină în stare curată parbrizul, plăcuţele de înmatriculare şi sistemele de semnalizare.

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/