Cauza acestei asimilări masive recente a dioxidului de carbon de către oceane care are implicaţii în schimbările climatice rămâne un mister, notează Science Daily.

Un nou studiu al echipei condusă de Timothy DeVries de la UC Santa Barbara demonstrează că există un catalizator: încetinirea curenţilor de întoarcere oceanici (apa mai adâncă urcă, iar cea de suprafaţă coboară). Studiul a apărut în publicaţia Nature.

DeVries a explicat: „O asemenea încetinire este consecventă cu efectele cauzate de schimbări climatice, unde încălzirea şi limpezirea suprafeţei oceanului duce la topirea gheţarilor, care la rândul lor încetinesc curenţii de întoarcere”.

Cercetătorii au alcătuit o bază de date care urmăresc diverşi parametri: temperatură, salinitate, gaze antropice care se dizolvă în ocean şi carbon-14. Aceşti parametri au fost separaţi în trei perioade diferite: anii '80, '90 şi 2000.

DeVries dezvăluie: „Pe măsură ce curenţii se schimbă de la deceniu la deceniu, modelul prezice o descreştere în nivelul de CO2 în anii '90, apoi o mare creştere în nivelul de dioxid de carbon în oceane. Mai mult decât atât, aceste oscilări au fost atribuite în mod direct cu schimbările în curenţii oceanici”.

Conform lui DeVries, această descoperire pare contrintuitivă. Ştiinţa de până acum arată că descreşterea circulaţiei apei reduce capacitatea oceanului de a absorbi CO2 din atmosferă pe măsură ce apa de suprafaţă se încălzeşte şi devine saturată cu CO2.

Deşi acest lucru este adevărat, mai există un efect care pare să fie mai important pe termen scurt: cu cât circulaţia de întoarcere a oceanelor este mai slabă cu atât aduce mai puţin CO2 natural din apele adânci, astfel lăsând mai mult loc de absorbţie dioxidului de carbon din atmosferă.