Un soț infidel dă în judecată Uber pentru că a fost prins de soție; Cere o sumă uriașă

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un soț infidel din sud-estul Franței a dat în judecată compania californiană Uber și a solicitat daune de 45 de milioane de euro invocând faptul că din cauza unui bug informatic din aplicația Uber soția sa și-a dat seama pe unde umblă și că o înșeală și a intentat divorț, conform AFP.

„Clientul meu este victima unui bug din cadrul unei aplicații”, conform avocatului nefericitului bărbat care a explicat că el a închis aplicația însă aceasta nu s-a deconectat. Conform publicației Le Figaro, bărbatul, un om de afaceri, a folosit o singură dată telefonul soției pentru a verifica ceva în aplicația Uber și apoi s-a delogat, însă telefonul soției a continuat să primească informații despre locurile de unde bărbatul lua mașini în regim Uber și destinațiile sale.

Bărbatul a solicitat în instanță despăgubiri de 45 de milioane de euro pentru că aplicația Uber i-a trezit soției sale suspiciuni că ar fi înșelată, suspiciuni care au fost confirmate și l-au costat căsnicia.

Deocamdată nu este clar ce a provocat această problemă în aplicația Uber, Le Figaro sugerând că ar putea fi vorba de un bug care mai este întâlnit pe telefoane iPhone cu versiuni iOS mai vechi de decembrie 2015.

Un purtător de cuvânt al Uber a refuzat să comenteze această situație, precizând pentru Le Figaro că „Uber nu se adresează public cu privire la cazuri individuale, mai ales dacă este vorba de chestiuni precum procedurile de divorț”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...