Peste nouă sute de copii din circa 20 de sate și orașe, care locuiesc cu părinții sau cu bunicii, din familii numeroase, mame adolescente, de etnii diferite au raportat despre drepturile care le sunt încălcate. În baza lor, Grupul de Reflexie format la fel din copii, a elaborat un raport pentru Comitetul ONU privind Drepturile Copiilor.

Odată cu ratificarea Convenției privind Drepturile Copilului în anul 1990, R. Moldova și-a asumat responsabilitatea să raporteze la fiecare cinci ani cum sunt respectate drepturile copiilor din țară.

Pe lângă raportul Guvernului, Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului se mai examinează și unul elaborat de societatea civilă, în acest caz, realizat de copiii din Grupul de Reflexie. În octombrie anul trecut, raportul a fost expediat Comitetului, iar anul acesta, în februarie, reprezentanții grupului vor merge la Geneva pentru a-l prezenta membrilor Comitetului. Însă, până a-l prezenta peste hotare, copiii au decis să-l prezinte și celor de acasă.

Liceenii au nevoie de vreo șase ore ca să pregătească temele pentru acasă

Daria Staraia este elevă la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Sângerei. Împreună cu colegii a observat cum este respectat dreptul copiilor la educație. Tânăra spune că unele grupuri de copii au acces limitat la școală. „Deși statul este obligat să asigure accesul tuturor copiilor la educație, totuși, nu toți au parte de educație. Asta e din cauza faptului că mulți părinți nu au posibilitate financiară, nici măcar pentru chiria manualelor sau pentru procurarea rechizitelor școlare. Sau se întâmplă că multe școli nu sunt adaptate pentru copii cu cerințe educaționale speciale, cu dizabilități locomotorii. Ei sunt nevoiți să facă orele la domiciliu. De asemenea, există și problema blocului sanitar, care, la fel nu este adaptat, sau, în cele mai dese cazuri, este amplasat afară și nu respectă nicio condiție sanitară”, a declarat adolescenta.

Tot referitor accesului la educație, Daria, împreună cu alți copii, a identificat problema transportului. „Mulți trebuie să se deplaseze în altă localitate pentru a-și face studiile. Orarul transportului școlar nu corespunde programului elevilor. De multe ori, copiii nu reușesc să ajungă în stație, după lecții, întrucât autobuzul pornește la 14:00, iar lecțiile se termină la 14:10. Elevii sunt nevoiți să lipsească de la unele ore sau de la activitățile extrașcolare”, enumeră Daria.

Un alt set de probleme se referă la calitatea educației. „Curriculumul conține prea puține subiecte pe care noi le considerăm importante pentru dezvoltarea noastră multilaterală cum ar fi abilități de comunicare, sănătate reproductivă, orientarea în carieră, drepturile omului. În plus, programul școlar este supraîncărcat. Din acest motiv, elevii nu au suficient timp liber și nici putere de concentrare pentru a face față volumului exagerat de teme pentru acasă. De exemplu, liceenilor le ia în jur de șase ore ca să le pregătească, iar elevilor de clasele primare – până la patru ore. Ei nu reușesc să se implice în activitățile extrașcolare și nu au timp liber”, concluzionează Daria, membra Grupului de Reflexie pentru Drepturile Copilului.

Copiii se tem să-și spună problema ca să nu fie blamați

Vlad Cernoutan este elev la Liceul Academiei de Științe a Moldovei. Pe parcursul monitorizării drepturilor copiilor, a remarcat că tinerii suportă toate felurile de violență, însă mai frecventă este cea emoțională. „Se întâmplă peste tot. În școală, în societate, în familie copiii nu sunt învățați cum să rezolve conflictele pe o cale pașnică și de foarte multe ori, adulții îi încurajează să aplice violența cu îndemnul „dă-i înapoi”, dar asta nu este corect. Sau violența fizică este privită ca o metodă de educație. Profesorul poate să-l lovească, să tragă de păr, de urechi pe elev, pentru a-l disciplina. Sau când părinții află că al lor copil fumează – îl impun să mănânce pachetul de țigări, ori sting țigara chiar de el”, a afirmat Vlad.

„Despre violența sexuală nu se vorbește nicăieri. La noi în societate subiectul este tabu. Adulții, printre care părinții, profesorii, nu sunt pregătiți să discute pe această temă, se rușinează și deja e evident că adolescenții se rușinează, la rândul lor, să vorbească. La noi, în diverse localități, nu este un mecanism eficient și confidențial de denunțare a cazurilor de violență. Problema foarte mare este confidențialitatea. Copiii se tem să spună despre problema lor, ca să nu iasă aceasta la iveală și se tem să nu fie blamați”, mărturisește tânărul.

Vlad și ceilalți copii din Grupul de Reflexie au identificat o problemă mai puțin cunoscută – violența cibernetică. „Violența cibernetică ia tot mai mare amploare, pentru că tot mai mulți copii au acces la internet și intrarea lor pe internet nu este supravegheată. Prin urmare, ei navighează pe site-uri riscante care promovează violența și conținutul neadecvat vârstei lor. Când vorbim de violența cibernetică, vorbim despre fenomenul de bullying. El se manifestă cel mai des pe rețelele de socializare unde adulții au mai puțină influență. Copiii se tachinează între ei, provocându-și durere emoțională”.

Elevii vor să învețe despre sănătatea reproductivă la școală

Despre dreptul la sănătate, tinerii spun că se vorbește puțin, în special despre sănătatea reproductivă. „Curriculumul prevede temele respective, dar unii profesori nu sunt pregătiți ca să vorbească liber și le evită. În consecință, copiii încearcă să afle câte ceva de la frații mai mari sau din internet, unde nu întotdeauna informațiile se dovedesc a fi adevărate. O soluție în acest caz ar fi orele informative făcute de către „educatori de la egal la egal”, adică, de niște tineri care îi informează pe alți tineri despre modul sănătos de viață, despre prevenirea sarcinilor sau infecțiilor cu transmitere sexuală. Orele se predau într-un limbaj prietenos”, a declarat unul din membrii Grupului de Reflexie pentru Drepturile Copilului.

Potrivit lui Cezar Gavriliuc, directorul executiv de la Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului, adulții și instituțiile responsabile de implementarea drepturilor copilului nu au o înțelegere deplină a semnificației respective, dar și a faptului că și copiii au drepturi ca și toți ceilalți oameni. „De aici și pornesc problemele. Dar faptul că un raport a fost scris de copii, demonstrează că ei sunt capabili să contribuie la cercetarea situației și elaborarea unor recomandări, dacă sunt pregătiți și au la dispoziție instrumente prietenoase lor. Pentru societatea noastră este important să înțeleagă că nu putem afirma că toți copiii se bucură de drepturi, decât dacă îi întrebăm pe ei, pentru că ei sunt experți în situația lor, pe ei îi afectează în mod direct acțiunile guvernului și adulților, ei au ce spune și trebuie să fie ascultați. Strategiile și planurile de acțiuni, chiar și proiectele didactice, trebuie să fie bazate pe opiniile lor”, a declarat Cezar Gavriliuc pentru ziarul TIMPUL.
Grupul de Reflecție și-a început activitatea de compilare a raportului privind respectarea drepturilor copiilor în R. Moldova pe 1 iulie 2014. Din grup fac parte 49 de copii și tineri din 21 de regiuni ale țării, inclusiv Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia și raioanele din stânga Nistrului, care au vârsta cuprinsă între 12-18 ani. Ei au fost ghidați pe parcurs de către Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC).

Tinerii au lansat și o platformă unde copiii ar putea raporta orice caz de încălcare a drepturilor, în mod anonim. Mai multe detalii găsiți pe www.monitor.drepturilecopilului.md

Potrivit datelor Ministerului Educației și Cercetării Științifice din România, în anul școlar 2014-2015, au fost raportate la nivel național 18.793 de cazuri de violență în școală, dintre aceste cazuri, 3397 fiind asociate violenței verbale. Conform studiului global UNICEF pe tema violenței din anul 2014, în România, 41 la sută dintre copii erau intimidați și hărțuiți de colegi la școală. Forma de violență cel mai des menționată împotriva copilului a fost cea elev-elev (certuri, conflicte, țipete, folosirea de apelative) comparativ cu elev-profesor sau profesor-elev (ironie, țipete, ofense sau jigniri). De asemenea, violența verbală este tipul de violență menționat cel mai des, deși este considerată o formă de abuz mai puțin gravă.