Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Filip l-a prezentat conducerii GAZPROM…

Filip l-a prezentat conducerii GAZPROM pe succesorul său la MTIC și colegul din PDM, Vasile Botnari

În cadrul întrevederii de astăzi a premierului Pavel Filip cu vicepreședintele Consiliului de Administrație „Gazprom”, Valerii Golubev, a fost prezentat noul președinte al consiliului de administrare al SA „Moldovagaz”, Vasile Botnari, candidatul Ministerului Economiei la această funcție. Premierul a menţionat că „experienţa şi abilităţile” lui Vasile Botnari, cel care a fost succesorul lui Filip la șefia Ministerului Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, vor contribui benefic la „dezvoltarea întregului sector”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Prim-ministrul Pavel Filip a avut în dimineaţa zilei de astăzi o întrevedere cu vicepreședintele Consiliului de Administrație „Gazprom”, Valerii Golubev.

Oficialii au discutat despre situaţia curentă în domeniul livrării de gaze naturale în R. Moldova de către concernul rus şi posibilităţile de dinamizare a cooperării bilaterale pe acest sector, potrivit comunicatului emis de Guvern.

„Premierul a menţionat că R. Moldova a reuşit în 2016 să achite toate cheltuielile curente la consumul de gaze naturale şi a subliniat importanţa negocierii unui acord privind restructurarea datoriilor acumulate anterior. Totodată, Pavel Filip a solicitat să fie examinată posibilitatea transferării datoriilor acumulate de regiunea transnistreană către SRL „Tiraspoltransgaz” şi ulterior către administraţia regiunii. La data de 1 ianuarie 2017, datoria pentru livrarea gazului în regiunea transnistreană era de 5790,9 milioane dolari SUA sau 88,6 % din datoria totală a SA Moldovagaz”, scrie serviciul de presă al Executivului.

Aceeași sursă indică faptul că vicepreședintele Consiliului de Administrație „Gazprom” a salutat dinamica pozitivă înregistrată pe parcursul anului trecut şi a declarat că restructurarea datoriilor istorice poate fi realizată doar în condiţiile menţinerii achitării cheltuielilor curente în proporţie de 100 %. În acelaşi timp, Valerii Golubev a spus că solicitările Guvernului de la Chişinău urmează să fie examinate cu noua conducere a SA „Moldovagaz”.

În cadrul vizitei sale oficiale în F. Rusă, președintele Igor Dodon a declarat că datoria din dreapta Nistrului (circa $500 mil) și cea din stânga Nistrului( $6 mlrd) „este datoria totală a Moldovei”. Ulterior, mai mulți experți economici au explicat că datoria de 6,5 miliarde USD pentru gazele naturale nu este una de stat, ci aparține Moldovagaz, companie-fiică a concernului rus Gazprom, singurul furnizor de gaze al R. Moldova și acționarul majoritar la Moldovagaz.

Foto: gov.md