Dodon ameninţă că va închide Biroul NATO la Chişinău, care va fi deschis în aprilie

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Biroul de legătură NATO la Chişinău va fi deschis în aprilie 2017, dar nu va avea „viaţă” lungă, ameninţă preşedintele Igor Dodon.

Şeful statului anunţă că, Biroul de legătură NATO care urmează a fi deschis la Chişinău în luna aprilie curent va fi închis anul viitor.

„Consider că deschiderea unui oficiu NATO la Chişinău este o greşeală. Acest lucru nu va duce la îmbunătăţirea procesului de negocieri în ceea ce ţine de problema transnistreană. Sugerez tuturor să aştepte. O să-l deschideți anul acesta, la anul o să-l închidem. După următoarele alegeri parlamentare, dacă o să vă grăbiți cu deschiderea, o să ajungem la situația că vom închide oficiul”, a declarat Dodon.

Totodată, acesta a anunţat că, la Bruxelles, a propus semnarea unui acord cu NATO prin care să se recunoască neutralitatea Republicii Moldova, iar în timpul apropiat părţile vor iniţia discuţii în acest sens.

De menţionat că, începând cu 26 decembrie 2016, a intrat în vigoare Acordul privind înfiinţarea unui Oficiu de Legătură NATO la Chişinău, iar procedura de acreditare se află în derulare.

Cartierul General al Alianței Nord-Atlantice a identificat deja persoana care va conduce Biroul de legătură la Chișinău. Este vorba de Kristina Baleisyte, originară din Lituania, anterior șef adjunct al Oficiului de legătură NATO din Georgia.

Restul personalului va fi civil, nu va include militari, aceasta fiind o misiune diplomatică.

„În cel mai apropiat timp urmează a fi identificat un sediu pentru Birou, iar în prima jumătate a trimestrului doi se preconizează deschiderea Oficiului”, anunță reprezentanții Guvernului.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...