Este vorba de 100 252 de lei, ceea ce constituie zece salarii medii pe activităţi financiare

„Sancţionarea a fost dispusă pentru încălcarea, în perioada exercitării funcţiei de administrator, a prevederilor Legii instituţiilor financiare şi a actelor normative ale Băncii Naţionale”, se precizează într-un comunicat al BNM.

Încălcările se referă, în principal, la angajarea băncii în „operaţiuni excesiv de riscante, nerespectarea limitelor şi cerinţelor privind concentrarea riscurilor la activele (expunerile) băncii, angajarea în activităţi de manipulare prin nereflectarea  în evidenţa contabilă a unor operaţiuni cu denaturarea situaţiei reale a băncii reflectate în situaţiile financiare FINREP şi prezentarea cu date eronate la Banca Naţională a rapoartelor prudenţiale”.

Aplicarea de către BNM a sancţiunilor nu exclude şi aplicarea altor pedepse conform legii, inclusiv a celor penale în cazul constatării faptelor ce constituie infracţiune, mai precizează instituţia.