Protestele societății civile din România, care durează de circa o săptămână, au stârnit ecouri în Republica Moldova, dar mai puțin decât ar fi sperat imaginea spectaculoasă a manifestanților din orașele românești. Televiziunile oligarhului Plahotniuc, așa cum au remarcat mai mulți observatori, au ocolit cu grijă subiectul, iar lumea activă – cei cărora le pasă – s-a informat și a opinat mai mult pe rețelele de socializare, un mediu în care opțiunile sunt clare, necenzurate, și unde poți avea senzația unui contact nemijlocit, instantaneu cu derularea evenimentelor. Decalajul acesta informațional arată că declarațiile puterii de la Chișinău cum că ar împărtăși aceleași valori cu România trebuie tratate strict circumstanțial.
Guvernarea vrea să controleze cât mai temeinic informația, mai ales pe frecvențele pe care le deține, și acceptă să difuzeze doar ceea ce îi convine. Am văzut că își felicită colegii de la București pentru victoria în alegeri, declară că fac parte din aceeași familie politică europeană, social-democrată, dar când vine vorba de nemulțumiri populare își pierde brusc interesul, pentru că ideea de proteste o pune în dificultate. Actualul regim de la Chișinău a înfruntat în 2015 și la începutul anului 2016 un val de manifestații de stradă ale societății civile, amintirea lor nu este deloc bună, iar promisiunile de acum ale opoziției antioligarhice și proeuropene din Moldova de a reanima mișcarea protestatară nu le oferă guvernanților coordonați de oligarhul Plahotniuc o perspectivă liniștită.
Nu știm cum vor evolua lucrurile în România, sperăm să se ajungă la niște soluții rezonabile, care să satisfacă societatea românească în ansamblul ei și să ofere Țării o guvernare nu doar legitimă, conformă cu opțiunea de vot a românilor, ci și corectă, o guvernare morală.
Vorbind despre dezinteresul guvernanților de la Chișinău pentru o informare corectă a cetățenilor, să mai spunem că nu doar frământările politice din România nu se bucură de mare atenție la televiziunile oligarhice. Nici măcar ajutorul oferit de București, cum ar fi de pildă cele peste 800 de grădinițe restaurate din banii Guvernului Român, nu este pus în valoare așa cum se cuvine și ne întrebăm dacă acest vid informațional premeditat nu ajută puterea așa-zis proeuropeană de la Chișinău să mențină trendul pro-rusesc în Basarabia, atât cât să se facă indispensabilă, „de neînlocuit”, partenerilor occidentali, deși Bruxelles-ul de mult nu mai înghite această gogoriță.
Realitatea din Republica Moldova a fost fixată la mijlocul acestei ierni într-un sondaj realizat de Centrul CBX-AXA la comanda IDIS Viitorul. Sondajul ne oferă o „fotografie” care n-a suferit mari schimbări de la ultima confruntare electorală din Moldova, cea din octombrie 2016. Igor Dodon rămâne liderul cel mai popular, iar PSRM favorit în intenția de vot. Pe locul doi se plasează contracandidata sa din scrutinul prezidențial, Maia Sandu, al cărei partid, PAS, este singurul care ar trece pragul electoral, după socialiști, din întreaga panoplie a formațiunilor politice din Moldova. Explicația acestor date rezidă cel mai probabil în polarizarea electoratului din perioada alegerilor prezidențiale. Celelalte partide parlamentare - PD, PL, PCRM – sunt în cădere liberă, indiferent că sunt sau nu la guvernare. Între formațiunile extraparlamentare, Platforma DA mai ales apare în sondaj cu un scor mult sub așteptări, dar e greu să te faci auzit în condițiile în care ești sabotat și denigrat în media cu acoperire națională, iar singurul post la care aveai acces, Jurnal TV, a fost nevoit să-și restricționeze drastic emisia, până își va găsi un nou sediu.
Sondajul mai relevă – și este cu adevărat o cifră îngrijorătoare – că peste 80% dintre respondenți sunt profund dezamăgiți de situația lor, de direcția în care merge țara, iar circa 46% identifica drept principală cauză a acestei degringolade actuala și fostele guvernări, situate sub genericul detestat al oligarhiei. Corupția reprezintă cauza principală a sărăciei în care se zbat moldovenii, motiv pentru care reforma justiției este considerată de participanții la sondaj drept cea mai urgentă și mai necesară. Oamenii susțin că nu se așteaptă din partea actualei guvernări să instaureze un stat de drept, regimul nu-și va submina propriul interes, dezlegând mâinile justiției. Moldovenii par mai degrabă resemnați, exodul continuă, țara se afundă în marasm. „Un om prosper și liber suportă cu greu un guvern nedrept și tiranic. Lipsurile și mizeria îl descurajează până și pe cel mai curajos cetățean, îi aplatizează mintea, îl învață să suporte robia. Apăsarea ei permanentă îl privează de acea energie de care are nevoie pentru a scăpa de jugul despotismului”. Aceste cuvinte din „Utopia” lui Thomas More, faimosul gânditor și reformator englez din secolul XVI, nu par oare o radiografie a stărilor de lucruri din Moldova anului 2017?...
Mulți și-au legat speranțele de noul președinte ales (cu cântec). Igor Dodon însă și-a uitat promisiunile din campanie, nu mai luptă cu oligarhia și corupția, ci flutură săbiuța de lemn a confruntării geopolitice și a războiului identitar. Vizita sa la Bruxelles, atitudinea și comportamentul pe care le-a afișat acolo demonstrează profunda inadecvare a personajului. Privirile exigente ale oficialilor europeni, cei care trebuie să ofere bani, subvenții, pentru ca statul moldovean să supraviețuiască, i-a mai înmuiat tonul imperativ. Dodon nu mai zice că va anula Acordul de Asociere, ci doar că se va supune voinței unei noi majorități parlamentare în acest sens. În schimb, continuă să lege corupția de deschiderea Lumii libere față de Moldova, adică perpetuează fobiile antioccidentale care l-au ajutat să câștige alegerile.
În relația cu NATO, Dodon nu-și permite să fie ezitant, pentru că trebuie să semnaleze patronilor de la Moscova că le urmează neabătut indicațiile, motiv pentru care la Bruxelles a criticat din nou înființarea unui birou de legătură NATO la Chișinău, în ciuda asigurărilor interlocutorilor săi că este vorba de o misiune civilă, limitată la câțiva angajați, de felul celor care există chiar și la Moscova. Resentimentar, gândind în termenii Războiului Rece, Dodon se opune participării ostașilor moldoveni la misiuni de pace internaționale, precum și la exerciții alături de militarii altor state membre sau partenere NATO. Și, ca să mai lase o amintire de neșters, i-a insultat pe ziariștii moldoveni care i-au pus întrebări incomode, tușante, la conferința de presă susținută împreună cu adjuncta secretarului general al Alianței Nord-Atlantice, Rose Gottemoeller.
Gesturile și declarațiile lui Dodon, care bagă Moldova în izolare internațională, au trezit o reacție promptă din partea PD și a președintelui său, Vlad Plahotniuc, care s-au grăbit să combată printr-un comunicat efectul nociv al acestora. Însă dacă „Dodon şi-a reprezentat la Bruxelles PSRM-ul, nu pe moldovenii care au votat – în cadrul ultimelor alegeri parlamentare – pentru continuarea parcursului european al Republicii Moldova şi implementarea Acordului de Asociere cu UE,” așa cum afirmă Partidul Democrat, ne întrebăm a câta oară: de ce l-a susținut pe socialist în alegeri, împotriva interesului național al Moldovei? Ce facem acum, ne batem în declarații, ne tachinăm în comunicate, continuăm mascarada? Sau poate gluma se îngroașă și „ucenicul vrăjitor” iese de sub ascultare?...
„Jocul de-a țara”, profesat de actualii guvernanți în conivență cu partenerul lor pro-rus, cocoțat la președinție, începe să ia o turnură tot mai periculoasă, iar noi, cetățenii, decontăm consecințele.
