După trei zile de dezbateri asupra a aproximativ 140 de pagini de amendamente, 650 aleşi ar trebui sa adopte, într-o primă lectură, un proiect de lege care să confere premierului Theresa May competenţele de a lansa procedura de divorţ de Europa, la şapte luni şi jumătate după referendumul la care majoritatea britanicilor a votat pentru separarea de UE.

Proiectul de lege, înaintat Parlamentului, după ce guvernul a fost constrâns de către Curtea Supremă de Justiţie în luna ianuarie să ceară votul forului legislativ pentru declanşarea procedurii de scoatere a Marii Britanii din Uniunea Europeană, va fi apoi examinat de Camera Lorzilor. În caz de amendament, documentul se va întoarce la deputaţi.

Adoptarea definitivă a textului nu va interveni decât peste câteva săptămâni, dar Theresa May a reiterat că ea va declanşa înainte de 31 martie articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, care va lansa doi ani de negocieri de ieşire din UE.

Pentru a reprima orice revoltă în rândurile majorităţii conservatoare, primul ministru a promis marţi că Parlamentul se va pronunţa privind condiţiile Brexit înainte de rezultatul final al negocierilor între Londra şi Bruxelles.

Dar guvernul a avertizat totodată că o respingere a termenilor Brexit de către deputaţi nu va împiedica în niciun caz ieşirea Marii Britanii din UE.

Marţi seara, deputaţii au respins cu 326 de voturi contra 293 un amendament al opoziţiei laburiste care doreşte ca Parlamentul să acorde un veritabil drept de veto asupra viitorului acord între Londra şi Bruxelles.

"Va fi un vot important. Acesta va lăsa alegerea între ieşirea din UE cu sau fără un acord negociat" cu Bruxellesul, a declarat marţi seara secretarul de stat pentru Brexit, David Jones, în faţa Camerei Comunelor.

Luni, în aceeaşi preocupare pentru a evita orice rebeliune în rândul aleşilor conservatori, Theresa May a avertizat deputaţii tentaţi să voteze în favoarea anumitor amendamente privind reducerea marjei de manevră a guvernului. "Mesajul este clar şi se adresează tuturor: nu a venit timpul de a bloca voinţa poporului britanic", a spus ea în faţa Camerei Comunelor, în timp ce unii dintre aleşii majorităţii sunt îngrijoraţi faţă de perspectiva ca Regatul Unit să părăsească piaţa unică europeană.

Cu toate acestea, în cazul în care mai mult de două treimi din deputaţi s-au opus Brexit în timpul campaniei pentru referendumul din 23 iunie, majoritatea dintre ei cred acum dificil de a se opune voinţei alegătorilor, care au votat în proporţie de de 52% pentru ieşirea din UE.