Românii din străinătate ar putea primi până la 10.000 de lei pentru proiecte culturale

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Deputatul Constantin Codreanu, a susţinut, astăzi, 7 februarie 2017, un amendament adus la bugetul alocat pe anul 2017 Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, referitor la sprijinirea programelor culturale dedicate românilor din Diaspora şi Republica Moldova, care a fost votat în unanimitate şi este singurul amendament al opoziţiei avizat în plenul reunit al Parlamentului României.

„Cred că o să fiu primul şi ultimul reprezentant al opoziţiei care vine cu un cuvânt bun la adresa actualului Guvern şi anume, mă bucură faptul că, a fost ascultată o doleanţă, pe care am avut-o în ultimii ani, noi, cei care facem parte din Mişcarea Unionistă de pe ambele maluri ale Prutului, şi românii de pretutindeni să aibă parte acum de un minister separat. Din păcate, bugetul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni nu este unul pe măsură. Dacă e să comparăm suma actuală alocată cu cea pe care a avut-o Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, asistăm la o creştere cu doar o treime”, a menţionat deputatul PMP la începutul expunerii.

Motivaţia care a stat la baza realizării amendamentului de sprijinire a „Turneului european al celor mai prestigioase orchestre din România” face referire la datoria statului român de a susţine programe culturale dedicate etnicilor români din afara graniţelor, organizate prin ICR-uri, ONG-uri şi alte instituţii.

Majorarea sumei aferentă cheltuielilor pentru sprijinirea programelor culturale dedicate românilor de pretutindeni a fost solicitată în vederea susţinerii Orchestrei Naţionale de Tineret, Orchestrei Radio, Orchestrei Filarmonicii George Enescu, în realizarea unor concerte în străinătate, având invitaţi atât solişti şi dirijori străini, cât şi artişti de prestigiu din Diaspora.

„Amendamentul meu este unul extrem de nevinovat și limitat ca și impact financiar, dar este un instrument extrem de util atunci când vorbim de ceea ce înseamnă soft power și, în condițiile în care nu ne putem compara cu alte state, care au rețele de propagandă — vezi Federația Rusă, cred că democrația culturală este cel mai bun instrument pentru România. Vorbesc despre alocarea sumei de 10.000 de lei pentru sprijinirea programelor culturale dedicate românilor în afara granițelor țării, respectiv sprijinirea „Turneului european al celor mai prestigioase orchestre din România”, a susținut deputatul Constantin Codreanu de la tribuna Parlamentului.

„Sunt încrezător că, odată cu rectificarea bugetară pentru 2017, vor veni fonduri în plus pentru acest proiect, iar celelalte amendamente, propuse pentru bugetul Ministerului Afacerilor Externe, se vor regăsi în lista proiectelor implementate. Acest vot unanim este un semnal clar că, atunci când vorbim de românii de pretutindeni, mai puţin contează apartenenţa la un partid politic. Trebuie să continuăm, în aceeaşi măsură, astfel încât, în viitorul apropiat, să avem un consens privind înfiinţarea unui Minister al Reunificării”, a precizat deputatul Constantin Codreanu.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...