Actualitate

ANSA a primit din partea Germaniei echipamente de laborator în valoare de 19 mii de euro

Echipamentele includ 30 de poziții: termometre cu infraroșu pentru produse alimentare, instrumente inoxidabile pentru efectuarea inspecțiilor și prelevarea probelor, echipamente speciale de protecție etc.

În cadrul ceremoniei de transmitere a donației, directorul general ANSA, Gheorghe Gaberi, a menționat că echipamente urmează să ajungă la inspectorii din cadrul subdiviziunilor teritoriale ale Agenției și urmează să contribuie la îmbunătățirea activității lor. Partenerii germani au acordat sprijin inclusiv sub formă de instruire pentru inspectori.

Ambasadoarea Germaniei în Moldova, Ulrike Knotz, a declarat că ANSA este o instituție importantă pentru că veghează ceea ce menține oamenii sănătoși. Oamenii își doresc să fie siguri că ceea ce mănâncă este sănătos. „Pe lângă cerințele naționale, sunt și cele internaționale de export. Consumatorii din Uniunea Europeană la fel își doresc să fie siguri de faptul că produsele din Moldova corespund tuturor standardelor și condițiilor. Republica Federal Germană susține Republica Moldova în realizarea acestui deziderat”, a notat ambasadoarea.

Diplomata a mai spus că epidemia de pestă porcină, înregistrată în anul trecut, a demonstrat cât de ușor bolile contagioase trec hotare și Republica Moldova trebuie să fie pregătită pentru a face față la astfel de probleme. Inspectorii trebuie să fie instruiți, iar laboratoarele trebuie să fie dotate cu echipament corespunzător.

Echipamentele au fost procurate cu sprijinul Proiectului „Îmbunătățirea Siguranței Alimentelor în Republica Moldova”, finanțat de către Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *