Consiliul European a dat undă verde prelungirii controalelor la frontierele a cinci ţări din spaţiul Schengen

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Statele membre ale Uniunii Europene au confirmat marţi prelungirea cu încă trei luni a controalelor la frontierele a cinci ţări din spaţiul Schengen, transmite AFP.

Germania, Austria, Danemarca, Suedia şi Norvegia pot, astfel, continua să efectueze controale la graniţele lor până la 11 mai.

Comisia Europeană dăduse undă verde în ianuarie acestei noi derogări de la libera circulaţie. Era însă nevoie şi de acordul Consiliului UE, din care fac parte statele membre, potrivit Agerpres.

Executivul european a acceptat pentru prima dată prelungirea acestei măsuri în mai 2016, în condiţiile în care cele cinci ţări sunt destinaţiile principale ale migranţilor veniţi din Grecia.

La acel moment, oficialii europeni au subliniat că măsura are un caracter excepţional justificat de laxitatea graniţelor externe ale UE şi au estimat că aceste controale vor dispărea până în decembrie 2016. Termenul nu a putut fi respectat, subliniază AFP.

Derogările excepţionale vizează doar anumite puncte de trecere a frontierei din cele cinci state.

De exemplu, în cazul Austriei este vorba despre zonele de la graniţa cu Ungaria şi de la cea cu Slovenia. Pentru Germania, controalele vizează frontiera terestră cu Austria.

Berlinul şi-a anunţat deja intenţia ca în viitor să îşi motiveze controalele la frontieră cu argumente ce nu ţin de migraţie, ci de ameninţarea teroristă, aşa cum procedează şi Franţa.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...