Iulian Chifu despre renașterea PPDA și lecția pe care trebuie să o învețe Republica Moldova

Am asistat în weekend la reînvierea PPDA. Nu renașterea partidului lui Andrei Năstase, dar reînvierea lui într-un Congres și o manifestație de stradă din nou alături de Partidul Nostru și de ceva socialiști. Sub imperiul emoției stârnite de manifestațiile de la București și din întreaga României, opoziția fragmentată de dreapta a încercat să se urce pe val și să profite cumva de pe urma transferului de imagine care venea de pe ecranele televiziunilor mondiale.

Marea problemă este diferența fundamentală între cele două acțiuni. O diferenţă de substanță, nu mai vorbim despre număr. Pentru că PPDA nu s-a anunțat nici ca o mișcare susținătoare a românismului la Chișinău (ba chiar, în trecut, a alungat unioniștii de prin piață și a îmbrățișat teza moldovenismului civic, în schimb); nici ca una pro-europeană: în Congres s-a vorbit despre reguli de tip european, nu despre integrarea în UE ca țintă, ca să nu mai spun de susținerea reformelor europene (ceea ce ar reclama susținerea măcar secvențială a Guvernului, dacă nu criticarea și presarea lui să facă reforme mai profunde și mai repede). Nu s-a anunţat, din păcate, nici măcar ca o mişcare anti-corupție, teza nefiind – cum era, logic, de aşteptat – sprijinirea activității instituțiilor specializate și combaterea corupției, ci doar combaterea așa-numitului stat captiv și a lui Vlad Plahotniuc, respectiv a majorității actuale și forțarea unor alegeri anticipate imposibil de organizat, chiar alături de pro-ruși, cu riscul răsturnării orientării strategice a statului, în cele din urmă.

Dar poate partea cea mai discutabilă este revenirea în stradă alături de reprezentanții Partidului Nostru și ai celor din Partidul Socialiștilor. Or o asemenea mișcare e una suicidară pentru PPDA care recreează frontul pro-anti-oligarh, ba mai face și referiri contradictorii la președintele Igor Dodon: e la buzunarul lui Plahotniuc, totuși e așteptat să lanseze referendumul pentru retragerea asumării la bugetul de stat a datoriei de un miliard de la căderea băncilor. Că nu știe economie e o problemă pentru Andrei Năstase, însă pentru PPDA e chiar suicid. Cum poți milita pe faţă împotriva unei evidenţe cerute de FMI – asumarea costurilor ce reprezintă banii populaţiei şi ai companiilor din Republica Moldova – şi care e fără de alternativă, de fapt?

Cât despre poziționarea față de Igor Dodon, Andrei Năstase a tăcut mâlc în ceea ce privește afirmațiile acestuia la Moscova și nu-l interesează de pe ce poziții critică majoritatea sau guvernarea, numai să o critice. Iar lipsa de reacție în apărarea ideilor sale pro-europene, dacă le are, sau cele de apărare a parteneriatului cu România, care a oferit cetăţenilor Republicii Moldova resursele necesare supravieţuirii în timpul iernii, este – eufemistic vorbind – o dilemă mare. În schimb, ralierea cu socialiști și usatiști împotriva unei guvernări care face, totuși, reforme europene trece anevoie ca luptă cu oligarhul care care ține statul captiv.

PPDA probează că are încă probleme complicate de comunicare, dar mai ales de substanță a opțiunilor și orientărilor politice. În materie de acțiuni, pare încremenit în unica preocupare a câștigării puterii, nu contează alături de cine, nu contează cu ce scop, numai să plece guvernarea și majoritatea actuală. Dă-te la o parte, ca să m-așez eu pe scaun, e singura orientare a PPDA…

Și o altă mare problemă se definește astăzi: inițierea de acțiuni de capul lui, fără a mai considera acordurile, parteneriatele și nevoia de aglutinare a dreptei pro-europene din stradă. Se declară unicul partid de opoziție, uitând că Maia Sandu a câștigat aproape 48% din voturile cetățenilor Republicii Moldova la alegerile prezidențiale, fiind pe punctul de a smulge victoria lui Dodon. Legitimitatea unui demers de lup singuratic, care nu a trecut niciodată printr-un scrutin electoral, este la fel de reprobabilă ca și cea de asociere cu opoziția de stânga pro-rusă! Căci credibilitatea care nu e dată de vot rămâne doar în închipuirea lui Năstase, ai cărui colegi de partid și-au frecat mâinile că Maia Sandu nu a câștigat competiția prezidențială, chefuind până-n zi după alegeri.

E de salutat revenirea la viață. Dar pe substanță, PPDA are multe de schimbat și e dator chiar și propriilor susținători coerență și detașare clară de orientarea pro-rusă. Dacă nu, se va confunda politic cu stânga și-și va pierde electoratul imediat ce o formulă de aglutinare politică de dreapta coerentă va apărea pe spectrul public. Așteptăm mișcarea PAS și a doamnei Sandu și apelul la platforma comună a dreptei de opoziție care să pregătească alegerile la termen. Abordări consistente, de conținut, nu mici apropouri la politici sociale marginale criticate până astăzi (gen: tichetele de masă) și absența de la marile poziționări anti-Dodon, anti-revenirea la imperiul ruso-sovietic, anti-reorientare strategică, pro-europeană declarată.

Cât despre manifestațiile masive din România, s-a demonstrat din nou capacitatea societății românești, chiar cu o opoziție fragilă, de a-și apăra interesele și de a limita pornirile sancționabile ale unei puteri care nu ține cont de dorința de luptă anticorupție sau de menținere neabătută a drumului european. Chiar dacă se afla imediat după alegeri, la o lună după câștigarea substanțială a puterii, atunci când a vrut să iasă din liniile programului său și a promovat o ordonanță de urgență care afecta lupta împotriva corupției și scăpa câțiva vinovați, îndulcea pedepsele sau îngreuna acțiunea împotriva celor certați cu legea, societatea a reacționat şi, prin manifestații și marșuri masive, a obținut abrogarea ordonanței în cauză, aducând pierderi substanțiale celor care au generat-o în termeni de încredere publică și legitimitate.

Costurile reale se vor vedea în perioada următoare, dar România și-a reluat postura și drumul în respectarea valorilor europene, asumând și reașezarea și limitarea prevederilor care au putut da naștere exceselor și abuzurilor împotriva drepturilor la apărare, acolo unde s-au produs, și ajustarea elementelor care au putut da naștere unor erori la nivelul sistemului judiciar. Iar mișcarea masivă de stradă a readus cetățenilor români din țară și din străinătate mândria că sunt români și, României, prestigiul de țară europeană, cu democrație matură, sofisticată, care are posibilitatea să-și rezolve ea însăşi problemele și eventualele derapaje. Asta și înseamnă democrația, echilibrele și controlul reciproc al puterilor în stat și al conducătorilor de către cei guvernați.

Ca lecții învățate pentru Republica Moldova, mai întâi trebuie consolidată orientarea pro-europeană, pentru că revenirea către Moscova și Uniunea Euro-asiatică a lui Putin nu aduce nici o reformă, nici un mecanism de control al puterii discreționare, abuzive sau de combatere a corupției și instalare a legalității. Apoi, trebuie susținute, dacă nu forțate, reforme reale pe acest drum; trebuie presată majoritatea și guvernarea să respecte foile de parcurs ale reformelor și să facă reforme reale și profunde. În fine, odată mecanismele instalate și mecanismul uns, el își va face datoria să macine pe oricine a încălcat legea: să-l aducă în fața instanței, să-i confiște averea făcută ilegal și să-l pună în spatele gratiilor, indiferent cine ar fi el, cât de puternic sau de votat ar fi. Legitimitatea nu e asigurată numai de vot, ci și de respectarea legii și guvernarea nu se poate face democratic decât cu susținerea publică și în interes public, nu în favoarea unor potentați aflați vremelnic în fruntea statului sau a unor deținători ai puterii reale neinstituționalizate.

Iulian Chifu/ Deschide.md

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.