Rectorul UTM, Viorel Bostan, laureat al unui premiu de renume în domeniul matematicii şi informaticii

viorel bostan

Doi matematicieni din Moldova vor deveni în acest an laureaţi ai premiului „Academicianul Constantin Sibirschi”. Laureații premiului sunt dr.hab., prof. Viorel Bostan, pentru ciclul de lucrări „Modele matematice în inginerie: Probleme de contact; Modelări şi simulări numerice în aero-hidrodinamică”; și dr. Mircea Petic, pentru tineret pentru ciclul de lucrări„Tehnologii actuale de achiziționare a resurselor lingvistice computaționale”.

Potrivit ofiţerului de presă al AŞM, Eugenia Tofan, ciclul de lucrări înaintat de către doctorul habilitat Viorel Bostan constă din 10 lucrări, inclusiv monografia „Modele matematice în inginerie” ca unic autor; o monografie colectivă elaborată împreună cu conducătorul de doctorat din SUA, Weimin Han, publicată la prestigioasă Editură Springer din Germania; o monografie colectivă elaborată împreună cu un grup de cercetători de la UTM şi publicată la aceeași editură germană; 2 monografii colective elaborate împreună cu un grup de cercetători de la UTM; o lucrare de popularizare a ştiinţei; 2 articole ca singur autor publicate în reviste de circulaţie internaţională şi indexate în prestigioasele baze de date internaţionale (SCOPUS, Index Copernicus ș.a.); 2 articole în reviste de specialitate recunoscute (reviste indexate ISI, cu factor de impact).

Ciclul de lucrări prezentat de doctorul Mircea Petic constă din 52 lucrări, inclusiv 7 articole în reviste recenzate; 29 în culegeri de lucrări ale conferințelor naționale și internaționale; 16 în culegeri de teze ale conferințelor naționale și internaționale, din care 26 de un singur autor și 28 peste hotarele Republicii Moldova și 40 la conferințe internaționale.

Organizaţia Obştească „Academicianul Constantin Sibirschi” a fost constituită în anul 1999, la iniţiativa omului de afaceri din SUA dr. Valeriu Sibirschi. Ea activează pe teritoriul Republicii Moldova şi are drept scop stimularea cercetărilor matematice. Premiul „Academicianul Constantin Sibirschi” este decernat cercetătorilor, care au obţinut rezultate remarcabile în domeniul matematicii şi informaticii. Până în prezent de acest premiu s-au bucurat 17 savanţi – 14 din Republica Moldova, dintre care doi – pentru tineret și trei de peste hotare.

Evenimentul de înmânare a premiilor va avea loc vineri, 10 februarie, ora 14:00, în Sala de conferinţe a Institutului de Matematică şi Informatică al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente