Marea Britanie: Persoanele cu nume musulmane au mai puține șanse să fie chemate la interviuri pentru angajare

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

O persoană cu nume ce are origini creștine are în Marea Britanie de trei ori mai multe șanse de a fi chemată la un interviu pentru un loc de muncă decât una cu nume specific musulman, relevă un studiu realizat de postul BBC și publicat luni de agenția EFE.

Pentru realizarea acestui experiment, responsabilii programului ‘Inside Out London’ au trimis către circa o sută de companii CV-urile asemănătoare a doi candidați, fiecare cu un pseudonim, primul fiind ‘Adam’, iar celălalt ‘Mahomed’.

‘Adam’ a fost contactat de 12 companii pentru a avea un interviu, în timp ce ‘Mahomed’ a primit numai patru invitații. Deși eșantionul studiului este foarte redus, autorii studiului consideră că el confirmă rezultatele unor cercetări anterioare despre discriminarea rasială pe piața muncii în Marea Britanie.

Respectivele cercetări semnalează faptul că în posturile de conducere sau pentru cele care necesită un nivel ridicat de calificare numărul ‘britanicilor musulmani’ este semnificativ mai mic decât cel al oricărei alte comunități religioase.

Un astfel de studiu, realizat de Universitatea din Bristol, apreciază că un musulman are cu 76% mai puține șanse de o obține un loc de muncă față de un creștin.

Este însă greu de estimat, dincolo de posibile discriminări religioase, în ce măsură această diferență este determinată și de eventuale diferențe reale de calificare.

În opinia autorilor cercetării realizate de BBC, această presupusă discriminare afectează și nivelul de trai al familiilor musulmane, întrucât, conform statisticilor, pentru jumătate dintre aceste familii din Londra trăiesc sub pragul de sărăcie. Dintre cei aproximativ 8,2 milioane de locuitori ai capitalei britanice, circa un milion sunt musulmani.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...