Remembering Christian Zavadschi sau aşa cum l-au cunoscut colegii de breaslă

16195941_1298447690236883_5267075451464816531_n

Pe 28 ianuarie, în urma unui traumatism cranian grav, s-a stins din viață ex-chitaristul și vocalistul trupei Doll – Christian Zavadschi. Pentru mulți numele Doll nu spune prea multe, a fost prea demult și parcă într-un alt spațiu, or o bună parte din cluburile în care a evoluat formația deja nu mai există. Christian s-a aflat în comă o perioadă lungă de timp.

Și totuși, pe Christian îl știau mulți. Unii îl țineau minte ca muzician, alții de la UNATC, băncile de la Asachi sau cluburile unde se mai cântă rock, iar o bună parte ca pe un tânăr roșcat, mereu zâmbitor și cu un șarm aparte datorat și unui „defect” de vorbire. Într-un mod ciudat, în maniera sa de a vorbi era ceva atât de adorabil încât chiar dacă te grăbeai, oricum îl ascultai până la sfârșit, iată așa un talent de a îmblânzi pe oricine, măcar pentru câteva clipe. În fond, fiecare îl va ține minte în felul lui.

Roman Siloci (ex-membru al trupei Doll, actual membru Ramzes Project): Christian te inspira ca muzician – carismatic, mereu deschis și blând cu toți care îl înconjurau. Din experiența mea cu trupa Doll, atunci când mi-a propus să fiu vocalist nu aveam mare experiență, iar el a fost unicul care a crezut în mine, a scos la iveală tot ce aveam mai bun de oferit. Am învățat multe de la el pe plan muzical. Din punct de vedere personal, niciodată n-am auzit sa judece sau să ofenseze pe cineva. Puteai oricând miza pe sprijinul lui.

Jenya Berdea (ex-membru al trupei Doll, actual membru al formațiilor Cuibul, Alternosfera, Ramzes Project, All Four Seasons): M-a cucerit din prima. La acea vârstă, când abia începeam să experimentăm cu muzica, când toți încercau să imite pe cineva, el era adevărat, autentic și totodată simplu, nimic extravagant… A avut multe perioade grele, însă a lăsat în urmă doar zâmbete și multă lumină. Cu părere de rău, multe idei așa și au rămas nerealizate, însă sunt convins, fiecare membru al trupei Doll a fost bucuros să facă parte din ceea ce crea și cine era Christi.

Andrei Bulat (muzician, tehnician al formației Zdob și Zdub): Chiar îl iubeam pe acest roșcat mereu zâmbitor… Câțiva ani în urmă, timp de vreo trei săptămâni, împreună cu mine și Alex Stich, a încercat să reînvie trupa Doll. Cu părere de rău, nu am izbutit. A fost un om vesel, sociabil, fidel convingerilor sale. În memoria mea va rămâne pentru totdeauna o persoană plină de voie bună, cu o sumedenie de istorii amuzante și multe, multe idei legate de muzică.

Nicu Țărnă (actor, vocalistul formației Gândul Mâței): A fost un om bun si un muzician cu perspective mari! Îmi pare rău că vorbesc la trecut despre el.

Sveatoslav Staruș (chitaristul formației Zdob și Zdub): A fost un muzician talentat, trupa Doll interpreta piese proprii, nu doar niște coveruri, chiar vroiau să spună ceva, să lase o urmă. Pentru aceasta merită tot respectul. Doar că, în țara noastră, cei care nu acceptă compromisuri și își mențin ferm poziția, rareori ajung să aibă succes, de cele mai multe ori sfârșitul este unul trist.

Andrei Ciobanu (muzician, proprietarul Uptown cafe): Pe Chris îl cunosc cam din ‘99, era un om foarte talentat… ca pictor, ca muzician, ca scriitor. Era plin de voie bună și mereu gata să îți sară în ajutor.

Igor Levinsky (regizor): Îl cunosc de mulți ani. Iubesc oamenii buni. Îmi pare rău că nu s-a realizat pe deplin în muzica rock. A ars prea repede… ne-ar fi putut bucura de pe scenă încă 33 de ani…

Gonzo/Marin Basarab (jurnalist): E greu să vorbesc despre Christian la trecut. L-am cunoscut prin 2006 probabil, când eu făceam o emisiune dedicată trupelor rock și metal, iar el era frontmanul formației Doll. Era cel mai pozitiv om din toată comunitatea noastră, mereu cu zâmbetul pe buze și cu o vorbă bună. Nu cred și nu voi crede niciodată că ne-a lăsat. A rămas aici printre noi, zâmbitor și vesel, discutând ore în șir despre muzică, film și viață.

Emil Bojescu (ex-membru al trupei The Flying Postmen, actual membru al trupei Black Olives): Un suflet foarte bun, dedicat întru totul muzicii. Un grunger ca lumea.

Chris Sly (muzician, Dj): Unul din cei mai modești și pozitivi oameni pe care i-am cunoscut vreodată. Avea o pasiune nebună pentru artă, un entuziasm atât de molipsitor încât după ce mă vedeam cu el, ajungând acasă neapărat compuneam și eu ceva. Dacă pofta de viață pe care o avea Chris, plus cea pe care le-a dăruit-o celor care l-au cunoscut ar putea să-l readucă la viață – ar fi trăit veșnic. Rock in Peace bro.

Shine (On) Bright Like A (Crazy) Diamond

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente