Venituri de 10 ori mai mari din vânzări; Peste 250 mil. de lei s-au obținut în urma privatizării centrului comercial „UNIC”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Agenția Proprietății Publice anunță că în anul 2016 a reușit să vândă active ale statului de în valoare de 341,6 milioane lei, ceea ce este aproape de 10 ori mai mult ca în anul 2015, scrie mold-street.com.

Cele trei runde ale „micii privatizări” din anul 2016 nu a adus rezultate notabile, deşi au fost scoase active importante şi aparent atractive în valoare de circa două miliarde de lei.

Astfel, anul trecut Agenția Proprietății Publice (APP) din Republica Moldova a reușit să vândă active în valoare de 341,6 milioane lei, dar a încasat doar 321,4 milioane lei.

Totuşi, valoarea activelor vândute în 2016 este de aproape 10 ori mai mare decât rezultatul din 2015.
Conform datelor APP, într-un an au fost organizate trei runde de privatizare a proprietății publice. În cadrul rundelor la mezat au fost puse în vânzare 68 bunuri proprietate publică de stat în valoare totală de circa două miliarde lei, inclusiv 28 pachete de acţiuni la licitaţii pe piaţa reglementată, 22 bunuri la concurs comercial, 17 bunuri la licitaţie cu strigare, două bunuri la concurs investiţional.

Drept rezultat, au fost privatizate nouă bunuri, inclusiv pachetele de acţiuni ale statului din patru societăți pe acţiuni (Aeroport Catering (100%), Amelioratorul” (99,385%), Magazinul Universal Central „UNIC” (85,45%), Fabrica Vinuri „Vinăria-Bardar” (0,05%) şi două întreprinderi de stat (Întreprinderea de Reparare şi Exploatare Auto și Centrul de Instruire şi Producţie din Chișinău) și trei obiective de construcție nefinalizată.

Grosul veniturilor a fost asigurat de vânzarea Magazinului UNIC, noul proprietar compania Rogob achitând în Bugetul statului peste 252 de milioane lei.

Şi în 2017 vor fi organizate trei runde de privatizare, a anunțat viceprim-ministrul, ministrul Economiei al Moldovei Octavian Calmâc, iar venitul estimat a fi obţinut la buget fiind de 220 milioane lei.

Citește continuarea pe mold-street.com


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...