Linkuri accesibilitate

Luptele din localitatea Avdiivka din estul Ucrainei s-au potolit duminică


Casă bombardată la Avdiivka
Casă bombardată la Avdiivka

Luptele din localitatea Avdiivka din estul Ucrainei s-au potolit duminică, după o săptămână de escaladare a violențelor între armata ucraineană și forțele separatiștilor sprijiniți de Rusia, în care au murit cel puțin 35 de oameni. Părțile au încheiat un armistițiu pentru a putea restabili alimentarea cu energie electrică în localitatea cu 25 de mii de oameni. Sâmbătă seara, președintele ucrainean Petro Poroșenko a purtat o convorbire telefonică cu omologul său american Donald Trump, care a spus că Statele Unite și Ucraina vor colabora la aplanarea conflictului. Potrivit președinției ucrainene, cei doi lideri s-au pronunțat pentru un acord de încetare completă a focului în regiune. Convorbirea Trump-Poroșenko survine după mai multe declarații ale președintelui american, care au îngrijorat Kievul, despre posibilitatea anulării unor sancțiuni impuse Rusiei pentru amestecul acesteia în Ucraina.

XS
SM
MD
LG