Protestul din Piaţa Victoriei s-a încheiat după 12 ore, în a şasea zi de protest peste 280.000 de oameni ieşind în stradă numai la Bucureşti. Peste 350.000 de persoane au ieşit să protesteze în alte oraşe din România: La Cluj-Napoca au fost aproximativ 50.000 de manifestanţi, la Sibiu şi la Timişoara câte 40.000, iar la Iaşi peste 30.000.

Protestul a început în jurul orei 12:00, iar trei ore mai târziu, Guvernul abroga OUG 13/2017 privind codurile penale. Protestul au continuat şi după decizia Guvernului, la acel moment fiind în Piaţa Victoriei aproximativ 130.000 de manifestanţi. Oamenii au spus că nu vor să renunţe la proteste şi au cerut ca, după abrogarea OUG, Guvernul să îşi dea demisia.

Manifestaţia a  atins punctul culminant după ora 21.00, când în Piaţa Victoriei erau peste 280.000 de oameni, un record al celor şase zile în care oamenii au fost în stradă, după adoptarea OUG. Manifestanţii au ocupat atât zona din faţa sediului Guvernului, cât şi toate bulevardele din zonă.

La ora 20.00, oamenii au cântat Imnul şi au scandat în cor „Demisia”, „Hoţii”, „Nu cedăm”, „Nu plecăm”, „Dragnea, nu uita, România nu-i a ta”, după ce mesajele erau proiectate pe Palatul Victoria şi pe un bloc din apropiere.

La ora 21.00, manifestanţii au aprins telefoane, lanterne şi brichete, simultan cu ceilalţi protestatari din ţară, apoi au cântat Imnul.

La ora 21.30, protestatarii au oprit scandările şi au ţinut un moment de reculegere, timp de câteva secunde a fost linişte totală, iar pe blocul din apropiere a fost proiectat „#Colectiv”.

După momentul de reculegerii, oamenii au aplaudat puternic şi au scandat "Ne-aţi unit, aţi reuşit", apoi au intonat Imnul, pentru a treia oară şi au continuat să scandeze „Demisia”.

Protestatarii au cerut demisia Guvernului şi au scandat „Hoţii”, „Cine nu sare, nu vrea schimbare”,  „Rezistăm”, „Nu renunţăm”, „Nu cedăm”, „Continuăm”, „Jos Guvernul mafiot”, „Pleacă, Dragnea, pleacă”, „Plecaţi, plecaţi, nu mai guvernaţi”, „Vrem democraţie cu hoţii în puşcărie”.