Ultimele meciuri din Cupa Davis: Românul Marius Copil câștigă duelul cu Ivașka

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Tenismanul român Marius Copil l-a învins pe Ilia Ivașka în trei seturi, cu 7-5, 6-4, 6-1, duminică, la Minsk, și a egalat situația, 2-2, în întâlnirea dintre echipele României și Belarus, din primul tur al Grupei I valorice a zonei Europa-Africa a Cupei Davis.

Marius Copil (26 ani, 129 ATP) a obținut victoria în două ore și 2 minute, acesta fiind al doilea său succes în fața belarusului, pe care l-a mai învins în 2015, la Istanbul, cu 7-6 (4), 5-7, 6-4, în optimile de finală, potrivit Agerpres.

Arădeanul a reușit 13 ași în acest meci, față de 7 ai adversarului (22 ani, 175 ATP). Ivașka a comis 5 duble greșeli, iar Copil doar 2, într-un meci în care belarusul a avut o singură minge de break, anulată de Copil.

Primele două seturi au fost echilibrate, cei doi jucători mergând cap la cap, cu serviciul, până în finalul manșelor, când Copil a pus presiune pe adversar și a reușit să îl facă să greșească și să se impună cu 7-5, respectiv 6-4.

Ivașka a cedat total în setul al treilea, iar Copil s-a desprins rapid la 5-0, încheind setul și meciul cu 6-1.
Partida decisivă se va desfășura între Adrian Ungur (32 ani), aflat pe locul 313 în lume, și Egor Gherasimov (24 ani, 341 ATP). Ungur a câștigat în fața lui Gherasimov în singurul lor meci de până acum, în 2014, cu 6-3, 6-3, în calificările turneului ATP de la București.

Vineri, Adrian Ungur l-a învins pe Ilia Ivașka, în patru seturi, cu 6-2, 5-7, 7-5, 6-4, în primul meci de simplu al întâlnirii. Apoi, Marius Copil a fost întrecut de Egor Gherasimov cu 6-3, 6-4, 6-4.

Sâmbătă, la dublu, Horia Tecău și Marius Copil au fost învinși de cuplul Max Mirnîi/Iaroslav Șila cu 7-6 (3), 6-4, 6-7 (5), 6-4.

Cele două echipe s-au mai întâlnit o dată în Cupa Davis, în 2005, când România s-a impus cu 3-2 la Brașov în primul tur al Grupei Mondiale, prin punctele aduse de Andrei Pavel (două) și Victor Hănescu, în timp ce pentru adversari au punctat Mirnîi și perechea Volcikov/Mirnîi.

Andrei Pavel este căpitanul nejucător al echipei României, iar Vladimir Volcikov al Belarus.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...