Reacția lui Iohannis la decizia de abrogare a ordonanţei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Preşedintele român Klaus Iohannis a reacţionat la decizia premierului Sorin Grindeanu de a abroga ordonanţa prin care s-a modificat Codul Penal.

„Decizia anunțată în această seară de premierul Sorin Grindeanu este un pas important spre normalizare. Totodată, se face un pas important pentru a corecta situatia creata. Guvernul a gresit flagrant si guvernul este responsabil sa rezolve criza pe care a creat-o. Oamenii care protestează au cerinte legitime, democratice, corecte, iar Guvernul trebuie sa inteleaga ca cetatenii nu accepta nimic mai putin”, a transmis purtătoarea de cuvânt a preşedintelui Iohannis, Mădălina Dobrovolschi.

Premierul Grindeanu a declarat că Guvernul va abroga duminică, într-o şedinţă extraordinară, OUG 13/2017.

„Am luat, după aceste zile, câteva decizii. Prima, mâine vom face în regim de urgență o ședință de guvern pentru abrogarea acestei ordonanțe. (…) Nu vreau și nu doresc să dezbinăm România. (…) S-a creat un clivaj în societate”, a declarat premierul României.

El a precizat că foloseşt termenul de „abrogare” pentru că acesta a fost folosit de către preşedintele Iohannis, însă Guvernul urmează să stabilească exact procedura care va fi folosită.

Se întâmplă după trei săptămâni de ample proteste în România. Manifestațiile au căpătat o amploare și mai mare acum 5 zile, în seara în care Guvernul a adoptat OUG. Sute de mii de români au ieșit de atunci, seară de seară în stradă, pentru a se opune acestei decizii.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...