Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Cristi Danileț despre abrogarea Ordonanței…

Cristi Danileț despre abrogarea Ordonanței 13: Am învățat să mă duc direct la sursă. Așadar, eu nu cred până nu văd

Fostul judecător în Consiliul Superior al Magistraturii, Cristi Danileț  a comentat anunțul recent al premierului român, Sorin Grindeanu, care a spus că mâine se va  face în regim de urgenţă o sedinţă de guvern pentru abrogarea Ordonanţei 13. 

„Premierul a anunțat: mâine se va ABROGA ordonanța de urgență de marți noaptea de către Guvern. A făcut, într-adevăr, și o referire la PROROGARE (adică „amânare”), dar cred că e doar o eroare.
Atenție! Ea însă trebuie publicată în Monitorul Oficial pentru a produce efecte. Ca urmare se va reveni în întregime la situația anterioară zilei de marți, iar dosarele în derulare nu sunt afectate.

PS: Am învățat să mă duc direct la sursă. Așadar, eu nu cred până nu văd.

PPS: Pentru a aduce modificările la coduri impuse de câteva decizii ale Curții Constituționale a României (CCR), ele se pot face fără nicio problemă prin lege. Până atunci, magistrații sunt obligați să aplice direct acele decizii, ca și până acum. Și să sperăm că în acel proiect de lege care se va trimite la Parlament nu vor fi iar reduceri de pedepse sau eliminări de infracțiuni…”, a spus Danileț.