Într-un comunicat, Nordstrom a precizat că deciziile sale de cumpărare sunt luate în funcţie de performanţa produselor, iar renunţarea la unele dintre cele peste 2.000 de branduri vândute în magazinele sale face parte din „ritmul regulat” al afacerii.

„În fiecare an, renunţăm la aproximativ 10% (din mărci) şi ne împrospătăm oferta. În acest caz, bazându-ne pe performanţa mărcii, am decis să nu o mai cumpărăm pentru acest sezon”, a adăugat grupul.

Anunţul făcut de Nordstrom intervine după o campanie intitulată #GrabYourWallet, care solicită consumatorilor să boicoteze magazinele care vând produse semnate Trump.

Campania a fost lansată în octombrie 2016 de către două femei, care au ales pentru titlul acesteia o denumire care face aluzie la o remarcă vulgară făcută de actualul preşedinte cu privire la femei într-un filmuleţ din 2005.

Site-ul campaniei, Grabyourwallet.org, publică o listă a companiilor care ar trebui boicotate, acuzându-le că îl sprijină pe Donald Trump.

Ivanka Trump are un trecut în lumea modelingului şi un brand de îmbrăcăminte şi de încălţăminte care îi poartă numele. În plus, fiica preşedintelui şi-a lansat propria linie de bijuterii, al cărei design îl semnează.