Actualitate

Specialiştii ACC testează zilnic calitatea apei potabile înainte de pomparea în reţea

SA „Apă-Canal Chişinău” monitorizează zilnic calitatea apei, prin intermediul a două laboratoare: Laboratorul Staţiei de apă Nistru şi Laboratorul apă potabilă. Astfel, pe parcursul anului 2016, laboratoarele au efectuat controlul calităţii, fiind prelevate peste 183 de mii de probe, efectuându-se peste 170 de mii de investigaţii fizico-chimice şi peste 474 de mii de încercări bacteriologice. Pentru stabilirea calităţii apei se utilizează diverse analize de laborator. Pentru efectuarea indicilor sanitaro-igienici, în cadrul laboratoarelor se utilizează 37 de metode analitice validate.

Laboratoarele efectuează controlul calităţii apei din surse precum: fluviul Nistru, punctele de recepţie a apei la etapele de tratare a Staţiei de tratare or. Chişinău şi Staţia apă Nistru, din cadrul SA „Apă-Canal Chişinău”, rezervoarele de apă potabilă, reţeaua centralizată de distribuţie a municipiul Chişinău şi suburbii, fântânile arteziene şi fântânile cu izvor local aflate în gestiunea întreprinderii, precum şi cele din apeductele nou construite, care ulterior se conectează la sistemul centralizat municipal, după înlăturarea scurgerilor, a plângerilor clienţilor, de la agenţi economici şi persoane fizice.

ACC înseamnă consumatorii să informeze întreprinderea despre neregulile observate la sistemul centralizat de alimentare cu apă şi de canalizare, pentru a fi întreprinse măsurile necesare. Rezultatele investigaţiilor fizico-chimice şi bacteriologice ale apei potabile distribuite în reţeaua centralizată de alimentare cu apă, sunt publicate trimestrial pe site-ul www.acc.md. 

IPN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *