România este o ţară europeană ca oricare alta. Dar condiţiile grele pe care a trebuit să le înfruntăm în timpul dictaturii comuniste ne-au lăsat urme în mentalitate. Respectarea legalităţii nu este o chestiune teoretică, ci un aspect de zi cu zi al existenţei noastre, publice şi private. Respectăm Constituţia, legile, tradiţiile şi avem o conduită morală pentru noi înşine, spre binele familiei noastre, nu pentru că ne îndeamnă partenerii europeni sau trans-atlantici.

Lumea ultimilor ani ne-a arătat că democraţia nu este la adăpost pentru totdeauna. Societatea îşi câştigă în fiecare zi dreptul de a avea un viitor liber. De aceea, este vital ca societatea civilă să vegheze la corecta folosire a puterii instituţionale. Este înălţător să vezi că românii păstrează nobila tradiţie de a lupta pentru principii şi idealuri.

Nădăjduiesc să văd Statul român alcătuit din instituţii solide şi servit de oameni care să se respecte pe ei înşişi. Doar atunci vom fi cu adevărat liberi.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!”, se arată în scrisoarea transmisă de Biroul de Presă al Majestăţii Sale Regelui Mihai I.