Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   OPINIE: România în proteste, iar…

OPINIE: România în proteste, iar Putin la Budapesta

Mii de oameni protesteaza, miercuri,1 februarie 2017, in fata Guvernului fata de proiectele adoptate de Executiv privind gratierea si modificarea Codurilor penale. Sute de jandarmi protejeaza intrarile de la Palatul Victoria unde au fost trase grilaje metalice pentru a opri o posibila intrare a protestatarilor. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Putin a plecat astăzi într-o vizită oficială la Budapesta. Deşi se ştia de mai multă vreme şi presa a scris încă în decembrie că preşedintele rus va vizita în februarie Ungaria (nu se ştia ziua), ieri, unele medii de presă din Rusia au titrat că Putin pleacă pe 2 februarie într-o vizită „urgentă” la Budapesta.

Din informaţiile ajunse în presă aflăm că Putin va avea mai multe întrevederi la nivel oficial, dar prima şi principala întrevedere „între patru ochi” va fi cu premierul Viktor Orban, unul dintre principalii aliați ai Moscovei în cadrul Uniunii Europene, scrie AFP, citată de Romanian Global News. Potrivit portalului rus regnum.ru, care îl citează pe Iuri Uşakov, consilierul preşedintelui rus, vizita lui Putin şi a delegaţiei cu care a plecat la Budapesta va fi consacrată „cooperării comercial-economice” şi „consolidării relaţiilor cultural-umanitare” dintre Rusia şi Ungaria.

Se aşteaptă ca cele două părţi să se înţeleagă „asupra unor proiecte serioase de ordin economic şi comercial”, spune Uşakov, fără să dea alte detalii. Dar agenda nu se încheie aici. Regnum.ru mai scrie că Putin şi Orban vor face şi „un schimb de păreri pe probleme de actualitate politică, regionale şi internaţionale. Pe ordinea de zi vor figura Orientul Apropiat , Siria, Ucraina”. Şi mai există ceva, care merită să fie luat în seamă: în componenţa delegaţiei, din care fac parte figuri-cheie din economie şi comerţ, mai figurează şi unul dintre adjuncţii ministrului Apărării, Iuri Borisov. Potrivit presei ruse, Borisov este responsabil de industria de război a Rusiei.

Şi, în încheiere la toate, o singură întrebare: vizita „urgentă” a lui Putin la Budapesta şi protestele antiguvernamentale spontane şi masive de la Bucureşti şi din toată România, au sau nu vreo legătură? Sau: ar putea acestea destabiliza România, aşa cum s-a întâmplat în 1989? Romanian Global News, într-un scurt editorial, scrie: „vrea cineva să destabilizeze România? Cu siguranță, da! Mai mulți! Rusia și Ungaria în primul rând! Au fost adoptate ordonanțele special pentru a provoca proteste de stradă și destabilizarea României? Cine se va „urca” pe protestele populare și va profita de ele? Sunt întrebări la care ar trebui de răspuns urgent, pentru a nu avea surprize cu Țara!