Din sursele disponibile în 2016 s-au achitat toate datoriile faţă de agricultori din 2014 şi 2015. La fel, au fost acceptate spre plată 1700 de dosare depuse în 2016, în valoare de 230 de milioane de lei. Celelalte peste 2800 de solicitări rămase fără acoperire anul trecut sunt achitate din fondul de subvenţionare pentru 2017.

Potrivit agenţiei, o mie de producători agricoli au primit deja banii în cont, iar în următoarele două-trei săptămâni restul cererilor aflate pe rol vor fi autorizate spre achitare.

Astfel, ca la 1 martie, când va începe recepţionarea dosarelor de subvenţionare pentru anul curent să nu mai existe datorii pentru anul trecut.

„Suma solicitărilor care au rămas fără finanţare în 2016 constituie circa 350 de milioane de lei. Circa 250 de milioane de lei urmează să fie achitate pe parcursul lunii februarie. Ne propunem ca, odată cu aprobarea Regulamentului de subvenţionare valabil pentru 2017, până la începutul recepţionării noilor dosare să nu mai fie datorii din trecut faţă de agricultori”, a declarat directorul AIPA, Nicolae Ciubuc, citat de IPN.

Potrivit acestuia pe parcursul anului trecut cele mai multe cereri de subvenţionare au fost depuse pentru procurarea tehnicii şi utilajului agricol convenţional. Din punct de vedere teritorial, cele mai multe dosare au fost depuse în raionul Cahul, 297 la număr, iar cea mai mare sumă a fost solicitată în raionul Comrat – 46 de milioane de lei.