Astfel, câţiva dintre jandarmii care îi supravegheau pe manifestanţi au cântat şi ei, transmite News.ro.

Şi la protestele anterioare, jandarmii i-au încurajat pe protestatari să dea tonul la scandări.

De asemenea, în momentul în care manifestanţii au ajuns în marş în faţa Prefecturii Cluj, mai mulţi oameni s-au aşezat pe jos şi au început să scandeze „Să vă fie frică, Clujul se ridică”, moment în care se ridicau şi ei.

La ora transmiterii acestei ştiri, marşul continuă, coloana de manifestanţi întinzându-se pe mai mult de trei kilometri. La Cluj protestează peste 25.000 de oameni.