icon

Premierul Pavel Filip către autorităţile publice locale: Îmi doresc mult mai mult decât un parteneriat, vreau să fim o echipă

01-02-2017 19:26
1,646

Dialogul dintre autorităţile publice centrale şi cele locale, realizările obţinute şi restanţele rămase au fost principalele teme de discuţie la şedinţa festivă consacrată Zilei autonomiei locale şi sărbătorii profesionale a lucrătorului din administraţia publică, la care a participat şi Prim-ministrul Pavel Filip.

 

Discuţiile au purtat un caracter interactiv, iar primarii au ţinut  să-i mulţumească Premierului pentru recepetivitatea manifestată în legătură cu problemele cu care se confruntă şi să evidenţieze  domeniile în care au nevoie de susţinerea Guvernului. În particular, a fost solicitată includerea reprezentanţilor autorităţilor locale în grupurile de lucru create de Executiv în probleme economice şi de salarizare.

 

Răspunsul a fost unul prompt. Prim-ministrul a cerut includerea neîntârziată a reprezentanţilor autorităţilor publice locale în aceste grupuri, menţionând că vocea lor este extrem de importantă pentru Executiv.

 

Pavel Filip, la rândul său, a mulţumit autorităţilor locale pentru comunicarea foarte bună pe care au avut-o pe parcursul anului trecut şi a asigurat aleşii locali de toată deschiderea în continuare a Guvernului pentru a soluţiona împreună problemele importante ale comunităţilor locale.

 

„Îmi doresc mult mai mult decât un parteneriat dintre Guvern şi administraţia publică locală. Vreau să fim o echipă. Nu atât să discutăm despre competenţe, cât să ne asumăm răspunderea pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor. Împreună să vedem care sunt capacităţile, posibilităţile şi să facem reforme, fie şi dureroase, dar necesare”, a subliniat Prim-ministrul.

 

În acest context, Premierul a evidenţiat reforma administraţiei publice, atât centrale, cât şi locale. Şeful Executivului a menţionat că îşi doreşte nu polarizări politice, ci o muncă asiduă pentru a soluţiona problemele sociale ale cetăţenilor. „Nu prin abordări electorale, dar prin politici publice de calitate vom rezolva nevoile comunităților locale”, a punctat Pavel Filip.

 

Prezenţi la eveniment, partenerii de dezvoltare au apreciat dialogul dintre Guvern şi autoritățile locale şi au încurajat dezvoltarea în continuare a acestuia în beneficiul cetăţenilor.

 

La şedinţă au participat peste 800 de aleşi locali din toate raioanele ţării.

Agenda publică

Aprilie 2024

L M M J V S D
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30