(video) Șapte tineri care vindeau droguri în cluburi și pe internet au fost reținuți. Printre ei și un polițist

16426676_1139636996149368_417392965_n

Forțele de ordine au documentat activitatea infracţională şi destructurat o grupare criminală specializată în trafic ilicit de droguri pe teritoriul ţării, precum şi realizarea acestora în cantităţi deosebit de mari în incinta localurilor de agrement din capitală şi prin internet. Membrii grupării sunt cetăţeni moldoveni cu vârstele cuprinse între 23 şi 33 ani, printre aceştia este şi un angajat al Inspectoratului Naţional de Investigaţii.

În total au fost efectuate 20 de percheziţii soldate cu reţinerea a 7 persoane implicate în realizarea drogurilor (marijuana, amfetamină, pastile Ecstasy, cocaină, haşiş etc.). Acţiunile s-au desfăşurat cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Brigăzii cu Destinaţie Specială „Fulger”.

Potrivit procurorilor, începând cu luna decembrie a anului 2016, bănuiţii ar fi constituit un grup infracţional în vederea procurării şi comercializării drogurilor, în scopul obţinerii de venituri materiale ilicite. Unii dintre bănuiţi se ocupau cu realizarea drogurilor prin cluburile de noapte, alţii cu realizarea drogurilor prin reţeaua internet, utilizând plăţi electronice şi reţelele de socializare în scopul racolării distribuitorilor. Aceştia utilizau diferite aplicaţii pentru comunicare, contactul fizic dintre realizator şi consumator fiind exclus, iar banii se depuneau pe un cont electronic, ulterior fiind transferaţi de câteva ori pentru a pierde urma acestora.

În cadrul cercetărilor au fost efectuate achiziţii de control prin intermediul investigatorilor sub acoperire, astfel, procurorii de comun cu angajaţii poliţiei au reţinut în flagrant delict patru bărbaţi, bănuiţi că le-ar fi furnizat droguri investigatorilor sub acoperire şi au avut profit de pe urma realizării.

drog2

Recent, a fost reţinut angajatul Inspectoratului Naţional de Investigaţii care procura droguri de la dealeri şi le comercializa consumatorilor contra unor sume mari de bani. Ulterior, au fost reţinuţi alţi doi dealeri, iar la domiciliile lor au fost descoperite cantităţi deosebit de mari de droguri de diferit tip, arme, legitimaţii de serviciu al angajatului poliţiei falsificate, un laborator de producere a drogurilor cu precursori destinaţi producerii, bani proveniţi din realizarea drogurilor în sumă de peste 50 mii lei, telefoane mobile şi alte obiecte.

În total au fost ridicate droguri în valoare de peste 200 mii lei, toate persoanele bănuite se află în arest preventiv. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, bănuiţii riscă pedepse cu închisoarea de până la 15 ani.

La moment se întreprind acţiuni pentru identificarea altor persoane implicate în schema de realizare a drogurilor.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente