Şapte indivizi care fac parte dintr-o grupare criminală au fost reţinuţi pentru comiterea mai multor furturi.
Potrivit poliţiei, suspecţii, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 27 de ani, timp de patru luni au comis trei tâlhării şi cinci furturi din locuinţe. Bănuiţii erau conduşi de lideri criminali care îşi ispăşesc pedeapsa la închisoare.
Indivizii pătrundeau în casele victimelor noaptea, ameninţau stăpânii cu arme şi îi imobilizau cu bandă adezivă. Suma pagubelor a fost estimată la 200 de mii de lei.
Suspecţii au fost reţinuţi pentru 72 de ore şi riscă până la 10 ani de închisoare.