Maia Sandu despre decizia Guvernului de la București: „Ne păstrăm încrederea în românii demni”

1facebook.com/ Maia Sandu

Lidera Partidului PAS, Maia Sandu a venit cu un mesaj de încurajate pentru România prin care își afirmă speranța că partidele responsabile şi societatea civilă nu vor permite deraparea de la democrație și valorile europene. De asemenea ea spune că Moldova a sperat să preia modelele de combatere a corupției care au avut succes în România.

„România a fost și mai ramâne un model de democrație, de combatere a corupției și de respectare a statului de drept. Ne păstrăm încrederea că românii demni, cu caracter și luciditate, că partidele responsabile şi societatea civilă nu vor permite deraparea de la democrație și valorile europene”, spune Sandu.

De asemenea Maia Sandu afirmă că „este grav şi dezamăgitor pentru cetăţenii oneşti ca cei care comit fărădelegi să fie scutiți de pedeapsă, ca delicvenţii să primească indulgenţe pe criterii politice, dar și mai grav este când un sistem anticorupție construit cu migală şi sacrificii timp de 10 ani riscă să fie distrus într-o singură noapte.”

Totodat ea afirmă că „Noi, cei din Republica Moldova, am sperat să preluăm modelele de combatere a corupţiei care au avut succes în România. Din păcate, observăm că se produce un efect invers: cei din România preiau modelele moldoveneşti de acoperire a fraudelor împotriva cetăţenilor şi de protejare a corupţilor şi hoţilor.”

La finalul mesajului postat pe facebook Sandu declară că își păstrează încrederea că Președintele Klaus Iohannis și întreaga societate românească se vor consolida şi se vor opune distrugerii statului de drept.

Amintim că mii de oameni au ocupat Piața Victoriei și protestează față de deciziile luate marți seară de Guvern cu privire la modificarea și completarea Codurilor penale, la grațierea unor pedepse și la măsuri educative privative de libertate.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente