Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   România, pe urmele R. Moldova.…

România, pe urmele R. Moldova. Guvernul de la București a adoptat noaptea ordonanțe privind grațierea și modificarea Codului Penal

evz.ro

Florin Iordache, ministrul Justiţiei din România a anunțat aseară într-o conferinţă de presă ţinută în comun cu ministrul Finanţelor din țara vecină, Viorel Ştefan, că Guvernul a adoptat în şedinţa de marţi seara un proiect de lege privind graţierea şi unul privind modificarea legii 254/2013 privind executarea pedepselor, dar şi o ordonanţă de urgenţă privind modificarea Codurilor penale. Sunt exact ordonanțele pentru care zeci de mii de români au ieșit în stradă, pentru a protesta împotriva adoptării lor. În noaptea de marți spre miercuri, ordonanțele au fost publicate în Monitorul Oficial. 

”Am adoptat o serie de măsuri care vizează evitarea unor hotărâri pilot la CEDO şi în acest sens am adoptat proiectul de lege privind graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative, privative de libertate. Cel de-al doilea proiect de lege vizează legea pentru completare legii 254 pe 2013 privind executarea pedepselor. La prima lege cea care vizează graţierea unor pedepse, nu vizează violatorii, faptele de corupţie, actele de violenţă, recidiviştii, pedepsele cu suspendare şi prioritar pentru noi a fost recuperarea prejudiciului”, a spus Iordache, citat de Mediafax.

Cât priveşte legea 254 pentru executarea pedepselor, ministrul Justiţiei a argumentat că este o iniţiativă a vechiului Guvern pe care a „aranjat-o” şi a pus-o în concordanţă cu conducerea ANP.

”Este vorba despre recursul în compensare la fiecare 10 zile cei care sunt în penitenciar şi beneficiază de nişte condiţii deosebite, practic câştigă câte o zi. Practic la o lună, câştigă trei zile. În acelaşi timp, odată cu adoptarea bugetului de stat am venit în completarea acestei măsuri pentru evitarea unei hotărâri pilot la CEDO cu alocarea unor resurse suplimentare pentru creşterea cu 50% a normei de hrană, asigurarea fondurilor necesare pentru implementarea unor investiţii şi în acest sens au fost alocate fonduri pentru începerea în acest an a două penitenciare de câte 1.000 unul în Caracal judeţul Olt, celălalt în Berceni, judeţul Prahova”, a afirmat Iordache.

Întrebat de ce Guvernul a adoptat aceste acte normative marţi seara după ora 21, Iordache a replicat: ”Pentru că la această oră a fost şedinţa de Guvern”. Cât priveşte transparenţa acestui demers, el a susţinut că ordinea de zi a fost suplimentată pentru că Executivul are acest drept.

Ministrul Justiţiei a precizat că OUG privind modificarea Codurilor Penale a păstrat pragul de 200.000 de lei privind abuzul în serviciu, iar favorizarea infractorului a fost dezincriminată inclusiv pentru adoptarea de acte normative.

”Cel de-al treilea act normativ pe care l-am adoptat astăzi, este vorba de Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii 296 Cod Penal şi a Legii 135 Cod de procedură penală. Practic, prin această ordonanţă de urgenţă, am făcut şi am pus în concordanţă deciziile Curţii Constituţionale care trebuiau să fie implementate fie de către Guvern, fie de către Parlament”, a susţinut Iordache.

Zeci de mii de români au protestat în ultimele zile împtriva acestor modificări ale legislației

Întrebat cum modifică ordonanţa infracţiunea de abuz în serviciu, ministrul Justiţiei a declarat: „Acea plângere prealabilă pe care societatea civilă sau simplii cetăţeni au invocat-o a fost eliminată şi abuzul în serviciu a fost pus în concordanţă cu decizia Curţii şi s-au precizat două chestiuni foarte clare: că numai încălcările legii, ordonanţei şi ordonanţei de urgenţă, s-a precizat, plus cuantumul acela care noi l-am stabilit”.

”Cuantumul a rămas în valoare de 200.000 de lei. Ce este sub 200.000 de lei se recuperează şi nu mai este sancţionat penal, asta ne-a recomandat şi Curtea, să stabilim un cuantum, ţinând cont de condiţiile agravante, am considerat că această limită este o limită rezonabilă pentru că instanţa putea să considere 400.000 de lei, putea să considere un milion. Am stabilit această sumă de 200.000 de lei. Nu dezincriminăm abuzul în serviciu, l-am reglementat mai bine şi l-am pus în concordanţă cu decizia CCR”, a adăugat el.

În ceea ce priveşte instituţia denunţătorului, Florin Iordache a menţionat că „în şase luni de zile, faptele rămân pentru că aici era problema”. ”Faptele rămân în continuare, în schimb am precizat foarte clar ce înseamnă cele şase luni. Citiţi textul şi discutăm. Legele în această ţară le face fie Guvernul, fie Parlamentul. Eu invit Parlamentul să modifice OUG cum crede de cuviinţă”, a replicat el în condiţiile Guvernul nu a făcut public textul OUG, menționează Mediafax.

Ministrul Justiţiei a mai precizat că în ordonanţa de urgenţă se prevede că favorizarea infractorului se dezincriminează dacă fapta este săvârşită de un membru al familiei sau de un afin până la gradul doi şi că favorizarea este dezincriminată şi dacă este vorba despre „emiterea, aprobarea sau adoptarea de acte normative”.

Ordonanţa privind modificarea Codurilor Penale a fost publicată în Monitorul Oficial în noapte de marți spre miercuri, aceasta aducând modificări legate de abuzul în serviciu şi pedepsele aplicate acestei infracţiuni. Prevederile au intrat în vigoare odată cu publicarea Ordonanţei, cu excepţia articolului 1 care va fi valabil în 10 zile. În textul ordonanței de urgență se prevede, referitor la abuzul în serviciu, că răspunderea penală intervine doar în cazul unei pagube materiale de peste 200.000 de lei.

Deciziile Guvernului au scos aseară mii de oameni în stradă, care au protestat, la fel ca în ultimele zile împtriva acestor modificări de legislație, care, potrivit Laurei Kodruța Kovesi reprezintă o adevărată lovitură în lupta cu corupția. Măsurile au menirea să salveze de la pușcărie o serie de politicieni notorii, printre care, Liviu Dragnea, președintele PSD, formațiune care a câștigat alegerile parlamentare de anul trecut sau Victor Ponta, fostul premier al României.

„Astăzi este o zi de doliu pentru statul de drept. Statul de drept, care a primit o lovitură puternică de la adversarii justiţiei, dreptăţii şi luptei împotriva corupţiei. Guvernul PSD şi ALDE a ignorat visul şi năzuinţele a milioane de români liberi care vor să trăiască într-o ţară eliberată de corupţie. Astăzi, Guvernul PSD şi ALDE a anulat munca a zeci de mii de oameni oneşti şi curajoşi din Justiţia română care au dovedit în ultimii ani că nimeni şi nimic nu este mai presus de lege. Guvernul PSD şi ALDE a anulat eforturile făcute de milioane de români de a face din România o ţară respectată în Europa! De astăzi, recuperarea prejudiciilor devine foarte dificilă”, a comentat președintele României, Klaus Iohannis  decizia Guvernului de modificare a legislației penale.

În urmă cu un an, premierul R. Moldova, Pavel Filip, a fost învestit în funcție, în pline proteste stradale, la fel, noaptea, iar ulterior, o serie de ședințe ale Guvernului R. Moldova au fost programate seara.