(VIDEO) Accident pe traseul Chișinău-Bălți cu implicarea a două microbuze cu pasageri

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

O femeie a ajuns la spital, după ce microbuzul în care se afla a fost implicat într-un accident rutier, pe traseul Chișinău-Bălți.

La ora 09:36 minute, Serviciul 901 Nord a fost solicitat pentru a interveni pe traseul Bălţi-Chişinău, în apropiere de satul Bilicenii Vechi, raionul Sîngerei. Intervenția a fost necesară, după ce a fost înregistrat un accident rutier, cu implicarea a două mijloace de transport.

Din informaţiile operative se cunoaştea că în total în cele două microbuze se aflau cinci persoane. La faţa locului a fost îndreptat un echipaj SMURD. Echipa de medici și paramedici a acordat primul ajutor calificat unei femei de 20 ani, care se afla în unul dintre cele două microbuze.

Ulterior, femeia a fost stabilizată și transportată la spitalul municipal Bălţi, cu traumatism cranio-cerebral. Este de menționat că celelalte persoane nu au avut de suferit.

Toate circumstanțele accidentului sînt investigate de către organele de drept, iar salvatorii recomandă prudență maximă întru evitarea situațiilor excepționale.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...