„Are dreptate președintele american Donald Trump când simpatizează cu Rusia?”, se întreabă politicianul britanic Robert Harvey, pe site-ul Project Syndicate.
„La prima vedere răspunsul pare să fie negativ: În Rusia sunt fraudate alegeri, opoziția organizată este suprimată. Sub preşedintele Vladimir Putin țara a revenit la tehnicile de Război Rece împotriva propriilor disidenți și a țintelor străine, inclusiv Statele Unite ale Americii”.
„Guvernul lui Putin a inundat Occidentul cu atât de mulți spioni că acum ei sunt, de exemplu în Marea Britanie, mai mulți decât în timpul Războiului Rece. El a efectuat vendete în străinătate și în țară, unde se crede că a ucis o grămadă de adversari, inclusiv jurnaliști, activiști și lideri politici, spune articolul. Atunci când, în 2014, Rusia a anexat Crimeea, aceasta a fost prima ocupaţie unilaterală a unui teritoriu în Europa după 1945. Forțele armate ruse au invadat Donbas – o regiune în estul Ucrainei, – au bombardat fără milă civili și grupările rebele în orașul sirian Alep și au tratat cu duritate extremă Georgia și Cecenia”.
S-ar părea, continuă Robert Harvey, că această listă – în mare măsură prescurtată – a infracțiunilor sale ar trebui să pună punct oricărei relaţii. „Trump greșește pentru că are încredere în liderul rus cel mai crud de la Stalin încoace”, apreciază britanicul.
Dar se pune o altă întrebare: „Cât de mare este amenințarea Rusiei pentru Occident?”
Autorul subliniază că Moscova a respectat în general acordul semnat cu SUA privind controlul armelor. „Deși Rusia își consolidează armata cu noi tancuri, nu are puterea economică și industrială să susțină campanii militare lungi și conducerea sa ştie asta”, apreciază autorul.
În ciuda „invaziei brutale a Rusiei în Donbas”, acordul de la Minsk este mai mult sau mai puțin respectat. Moscova nu-și afişează intenția de a anexa regiunile Donețk și Lugansk știind că, în acest caz, s-ar confrunta cu un război fără sfârșit. Cu toate acestea, în cazul în care Ucraina va adera la UE sau NATO, aceasta va fi o „lovitură fatală” pentru Kremlin.
Implicarea Rusiei în conflictul sirian este, potrivit lui Robert Harvey, o expresie de „patos și disperare. „Cândva, Kremlinul avea aliaţi de nădejde în Orient – Algeria, Irak, Republica Populară Democrată Yemen și Egipt, dar acum Moscova încearcă să protejeze ultima sa satrapie din Orientul Mijlociu.
„Putin este doar parțial de vină pentru situația actuală a sirienilor, dar problema devine exclusiv a lui, iar Rusia riscă să rămână blocată in Siria la fel ca Uniunea Sovietică în Afganistan, în urmă cu 30 de ani. Jihadiștii se vor răzbuna pe Rusia, nu pe Occident – și este doar o chestiune de timp”, crede politicianul britanic.
Astfel, situaţia Rusei este chiar mai rea decât în 1980, când economia sovietică nu a mai putut sprijini „zona-tampon din Europa de Est și alți sateliți”. Acum, Rusia „luptă să-și recapete stima de sine și conduce o politica externă tradițională, care se bazează pe frica istorică de a fi înconjurată – de data aceasta de către extremiștii islamici (în sud), de China (care poate începe expansiunea spre est) și foștii adversari din timpul Războiului Rece (în vest).
În cazul în care aceste temeri par a fi „nefondate”, să ne amintim că „Siberia a fost odată parte din Regatul Mijlociu al Chinei” și că Rusia a fost invadată de două ori la două secole distanţă – prima dată de Napoleon, apoi de Hitler.
Autorul este convins că optimismul lui Trump în legătură cu relațiile americano-ruse se va transforma într-o dezamăgire, pentru că nu au putut să „facă afaceri” cu Putin nici George W. Bush, nici Tony Blair. Pe parcursul celor 17 ani ai mandatului său, Putin s-a arătat un „lider lacom și crud, care a profitat de prețurile ridicate ale petrolului pentru a se îmbogăţi pe sine şi pe acoliții săi”.
Economia rusă are acum mai multe probleme decât sub Gorbaciov, spune Harvey. Din cauza „nepotismului și a managementul economic incompetent al lui Putin”, nivelul de trai din țară a crescut extrem de puțin, iar economia în sine a rămas necompetitivă, spune articolul.
Situația este agravată de faptul că prețurile la petrol au scăzut cu mai mult de două ori din 2014.