Pe parcursul anului 2016, BNM a menţinut Victoriabank, alături de alte două cele mai mari bănci din Moldova (Moldova Agroindbank şi Moldindonbank) sub supraveghere intensivă (specială) şi a iniţiat o serie de acţiuni de remediere a neajunsurilor constate în studiile de diagnostic realizate de companii de audit specializată în acest sens.

Expuneri mari şi evaluarea acţionarilor

Unele măsuri au fost realizate, precum organizarea adunării generale extraordinare a acţionarilor şi urgentarea depunerii dosarelor candidaţilor. Astfel, Banca Naţională a confirmat 2 persoane pentru exercitarea funcţiei de membru al Consiliului de Administraţie şi începând cu 14.10.2016 Consiliul de Administraţie în noua sa componenţă a devenit funcţional.

Un raport al Băncii Naţionale relevă că potrivit planului de măsuri prezentat de către Victoriabank, instituţia "va întreprinde măsuri necesare în vederea conformării expunerilor mari până la finele lunii februarie 2017".

Totodată autoritatea de reglementare menţionează că în cadrul supravegherii intensive "acordă o atenţie mai sporită clasificării activelor cît şi transparenţei acţionarilor. În acest scop BNM a iniţiat procedura de evaluare a acţionarilor ce deţin cote substanţiale în capitalul Victoriabank".

Potrivit legislaţiei cotă substanţială în capitalul unei bănci este atunci când un acţionar deţine mai mult de un procent din acţiuni.

În prezent opt acţionari deţin cote substanţiale în capitalul Victoriabank: Insidown Ltd din Cipru, controlat de milionarul rus Serghei Lobanov - 39,2%, VB Investment Holding BV din Olanda (proprietar al căruia este BERD) - 27,56%, Victor Ţurcan - 10,45%, Elena Artemenco - 4,94%, Galina Proidisvet - 4,04%, Valentina Ţurcan - 2,47%. firma Notabil SRL (beneficiar Valentina Ţurcan) - 2,36% şi lurie Bondari - 1,01%.BNM nu l-a confirmat pe Ghimpu preşedinte

În acelaşi timp Banca Naţională încă nu la confirmat în funcţia de preşedinte al Victoriabank pe Corneliu Ghimpu, care a ocupat din 2009 şi până în prezent funcţia de prim-vicepreşedinte.

Acesta a fost desemnat în această funcţie de Consiliul de Administraţie al Victoriabank încă trei luni şi jumătate în urmă, el succedând în această funcţie pe Natalia Politov-Cangaş, care a condus banca timp de aproape 10 ani. 

Motivele tergiversării confirmării nu sunt cunoscute.

De notat că în anul 2016 Victoriabank a înregistrat un profit de aproape 221 milioane lei, cu circa 109 milioane peste rezultatul rectificat pentru 2015.