Planul lui Putin pentru a destabiliza Occidentul: „Merkel e următoarea țintă”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Fostul ministru de Finanțe al Ucrainei Natalie Jaresko susține că președintele rus Vladimir Putin este decis să destabilizeze democrațiile occidentale, într-un efort de a modela evenimentele globale în propriul său interes.

„Kremlinul vrea să distrugă ceea ce vom numi ‘ordinea internațională liberală de după Al Doilea Război Mondial’, care se bazează pe democrație, drepturile omului, integritate teritorială, suveranitate a națiunilor”, spune Natalie Jaresko, citată de CNN.

„Rusia este o putere globală, dintr-un punct de vedere al armelor nucleare, însă economia ei este mai mică decât a Italiei. Dacă vrei să fii puternic în această lume, trebuie să schimbi ceea ce este puterea și cum este văzută”, a adăugat fostul ministru ucrainean de Finanțe din perioada decembrie 2014 – aprilie 2016, născut într-o suburbie a metropolei americane Chicago.

Aceasta consideră că în centrul eforturilor lui Putin de a reface ordinea mondială se află dezechilibrarea alianțelor care ajută la menținerea stabilității internaționale.

Totodată, Jaresko este de părere că retragerea de către președintele american Donald Trump a Statelor Unite din Parteneriatul Trans-Pacific, un acord comercial cu mai multe țări, ar sugera o repoziționare a politicii externe americane departe de o abordare globală, de cooperare, și mai aproape de una izolaționistă.

O astfel de mișcare, se teme fostul ministru ucrainean, ar putea degrada și mai mult alianțele, iar adversarii acestora ar putea profita.

„Dacă poți crea un sistem perturbator unde alianțele încep să se prăbușească, unde oamenii nu mai cred în alianțe, atunci fiecare va fi pentru el. Și dacă fiecare țară este pentru ea însăși, atunci este mult mai ușor pentru Kremlin, cu abilitățile și finanțele sale, să ne separe pe toți”, mai susține Jaresko.

De asemenea, aceasta spune că degradarea alianțelor și trecerea către izolaționism o îngrijorează în mod special în ce privește viitoarele alegeri din Franța și Germania, unde mișcările naționaliste amenință să ajungă la conducere pe scena politică a acestor țări, ceea ce ar fi un avantaj pentru Rusia.

„Cred că Angela Merkel ține laolaltă Europa acum, împotriva tuturor șanselor, ceea ce o face o țintă și mai mare pentru Putin”, mai spune fostul ministru de Finanțe.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...