Ziarul new-yorkez consideră că ordinul executiv al lui Trump "nu are nicio logică", este contrar Constituţiei şi este impregnat de xenofobia şi islamofobia care i-au marcat şi campania electorală.

În editorialul său, The New York Times aminteşte suferinţele pe care noile măsuri privind imigraţia le-au provocat familiilor şi refugiaţilor şi face o trecere în revistă a consecinţelor negative pe care le-ar putea avea.

"Faptul că ordinul, cu o amploare uriaşă şi inflamator în formularea sa, a fost emis chiar de Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului spune multe despre cruzimea preşedintelui şi despre indiferenţa pe care o resimte faţă de istorie", scrie publicaţia citată.

The New York Times atrage totodată atenţia asupra faptului că măsura invocă drept motiv atentatele din 11 septembrie 2001, în timp ce scuteşte de această interdicţie ţările din care proveneau teroriştii care au atacat SUA, ţări cu care, "cine ştie, poate nu întâmplător", familia Trump are interese de afaceri.

"Nedreptatea acestei noi politici trebuie să fie suficientă pentru ca tribunalele, Congresul şi membrii responsabili din administraţia domnului Trump să o anuleze imediat", continuă The New York Times.

Pentru publicaţia citată, republicanii care păstrează tăcerea sau care sprijină în mod tacit decizia lui Trump "trebuie să recunoască că istoria îi va ţine minte ca pe nişte laşi".