Cu un lucru sunt de acord politicienii: inamicii României sunt în interiorul țării. O spun arătându-se cu degetul unii pe alții. Sunt inamici publici numărul unu sau doi, dușmani ai statului și ai democrației. O luptă homerică între foști tovarăși de drum actualmente dușmani de moarte se duce neîncetat, abia cuprinsă de micile ecrane și de marile săli parlamentare, dar niciun personaj nu reușește să devină principal. O luptă care nu are reguli pentru că participanții sunt analfabeți în ale democrației. Dar ne oferă marele avantaj că identificăm care sunt adevărații inamici interni ai statului de drept.
Publicarea monitorizării Comisiei Europene a progreselor din justiție (Raportul Mecanismului de cooperare și verificare) cu bune și, mai ales, cu rele, deschide multe răni pe care actuala guvernare a vrut să le cauterizeze la repezeală, cu fierul roșu. În raport se spune că menținerea eforturile instituțiilor „care combat corupţia la nivel înalt rămâne cel mai important semnal de consolidare a luptei anticorupţie”. Legile anticorupție „trebuie aplicate unitar și la toate nivelurile” și piedicile puse instituțiilor anticorupție ar duce la „reevaluarea progreselor făcute.” La fel și adoptarea ordonanțelor referitoare la grațieri și amnistie care au scos zeci de mii de protestatari în stradă.
A fost suficient pentru a stârni inamicii interni să treacă la atac. Unii au contestat buna credință a raportorilor, punând rezultatele negative pe seama inamicilor interni care ar fi influențat substanțial redactarea documentului. Alții sugerează că europenii ar trebui să-și vadă de treabă, să nu se amestece în treburile interne ale țării. Mai sunt unii care susțin că raportul este incomplet, pentru că nu pomenește de ingerințele serviciilor secrete în cercetările penale, așadar despre politizarea cercetărilor și despre dușmanii interni disimulați printre arhanghelii anticorupției. Alții, în schimb, susțin că raportul dovedește limpede că dușmanii României lucrează la foc continuu și înregistrează rezultate de speriat.
Nu altceva spunea Dacian Cioloș după ce a citit raportul. Cioloș vrea să rămână în cărți nu doar pentru că partidele de opoziție i-o cer sau pentru că-i e teamă că a pierdut niște zerouri din trezorerie și trebuie să le dea înapoi, ci și pentru că politicienii din PSD îl consideră un erou. Un erou negativ. Și vor să-i facă o viață de vis, de vis urât. Pentru ei, Dacian Cioloș este inamicul din interiorul țării. De aceea îl monitorizează scurt, îl cheamă în Parlament să explice virgulele și zerourile din registrele contabile și este amenințat cu conțopiștii lui Nicolae Văcăroiu de la Curtea de Conturi. Cum ar veni, partidele aflate la putere îi oferă gratuit dușmanului intern nenumărate oportunități de imagine.
Greaua moștenire a guvernului Cioloș, o creștere economică stabilă și proiecții bugetare austere dar sustenabile, este alibiul pentru o premieră economică: rectificarea unui buget care nici nu a apucat să fie adoptat. Protagoniștii comediei au fost, printre alții, Serviciul Român de Informații și Direcția anticorupție cărora, vorba bancului, nu li s-a dat, ci li s-a luat.
Curioase și comice au fost și împleticelile formatorilor și deformatorilor de opinie când au încercat să explice fluxurile și refluxurile bugetare. Aceștia văzuseră în cifrele inițial umflate un plocon dat de oamenii PSD-ului instituțiilor de forță care au înregistrat recolte-record de politicieni corupți la hectar, mai ales din rândul celor care au ajuns la putere după alegerile din 11 decembrie. Un sacrificiu financiar care să le mai ia din foame, să mestece bani și nu politicieni. Într-o perioadă în care SRI și DNA sunt demonizate și demonetizate, fantomaticii bani suplimentari nu făceau decât să zgândărească opinia publică, scoțând la suprafață ce e mai sulfuros din ea. Unii au ajuns chiar să ceară desființarea SRI pentru că ar fi dușmanul intern al democrației. Și așa și pare. Dacă ne luăm după diversele informații de care dispunem, reforma instituțională și o nouă lege sunt pașii obligatorii care ar vindeca SRI de suspiciunea că face poliție politică și România de spectrul totalitar.
Ulterior, după ce guvernul s-a răzgândit, invocând corul de proteste, iar alocația bugetară a scăzut simțitor, s-a spus că e o răzbunare a corupților, iar președintele Klaus Iohannis, într-o scrisoare adresată prim-ministrului Sorin Grindeanu, vorbește chiar de atentat la siguranța națională, adică un alt fel de a spune că inamicii țării o subminează din interior. El amintește de angajamentul României față de NATO ca în 2017 alocația bugetară pentru armată să fie de 2% din Produsul Intern Brut, proiectul de buget prevăzând doar ceva mai mult de un procent.
Gurile rele spun că parte din stilistica imperioasă a scrisorii se datorează supărării președintelui că proiectul de buget i-a tăiat din fonduri, inclusiv din salariu. Indiferent care e motivul, dreptatea e de partea lui. Acordul semnat în ianuarie 2015 poartă toate semnăturile actorilor politici semnificativi, însă aceștia par să-și fi uitat rolul. De partea cealaltă, ministrul Apărării, pierdut în infinitul mic bugetar, spune că, dacă se adună, se împart și apoi se înmulțesc banii, s-ar depăși chiar promisiunile făcute. E neclar cine are dreptate, oricum scrisoarea lui Klaus Iohannis stă într-un sertar alături de cealaltă prin care solicită organizarea referendumului pentru anularea ordonanțelor amnistiei și grațierii.
Actualele bâjbâielile bugetare nu sunt decât o cortină de fum în spatele căreia se mută alte piese, mai importante. Strategiile PSD-ului au evoluat dramatic de la acțiunile directe de brutalizare a adversarilor sau disidenților, specialitatea lui Ion Iliescu, la mult mai rafinatele tehnici de spălare pe creier de azi. Nu mai e nevoie de mineri, tataie, îi spune Dragnea lui Iliescu, dacă avem două-trei televiziuni și câteva ziare dispuse să vânture în fiecare zi realitatea folosind ingredientele partidului. Disputele pe marginea Serviciului Român de Informații, prins de reflectoarele politicienilor și opiniei publice în plină legătură contra naturii cu infractorii, au prins aripi după ce sumele investite în activitatea dubioasă a serviciilor secrete au devenit publice. Pe bună dreptate, mulți s-au întrebat în ce măsură ar mai trebui dați bani publici unor servicii care nu odată au împărțit studențește camerele și conturile din paradisuri fiscale cu indivizi care au devenit peste noapte inamici publici numărul unu. Este și motivul pentru care șeful SRI Eduard Helvig a fost convocat la Parlament. El a încercat să-i amețească cu gramatica sa pe politicienii care l-au convocat și pe jurnaliștii care vânau animale politice în apropiere. Desigur, preferabil ar fi fost să stea de vorbă cu fostul lui adjunct, generalul Coldea, actualmente pensionabil și bine ascuns. Omul poate fi transformat în armă de ucidere politică în masă: are toate actele și dosarele la zi și a anunțat că abia așteaptă să vorbească pentru că pe mulți are să popească el.
Raportul Comisiei Europene li se pare partidelor guvernamentale doar o răzbunare a dreptei europene, neavenit și nemeritat. Nu contează că în topul mondial al democrației întocmit de revista The Economist, România e plasată pe locul 61, la coada Europei și pe același loc cu Mongolia, în cădere liberă față de anul trecut, și că în raportul anual Transparency International, și el publicat zilele acestea, ocupăm un dezonorant loc 57, cu note de corijență la toate capitolele, plasându-ne după Namibia, Rwanda și Mauritius. Nu mai avem nevoie de monitorizare, am învățat să ne purtăm de grijă singuri, spune Popescu Tăriceanu. Propagandă, pretinde și Liviu Dragnea, propagandă la instigarea dușmanului intern. Adică organizațiile neguvernamentale de utilitate publică pe care șeriful social-democrat vrea să le verifice pentru că se bucură de privilegii bugetare necuvenite și mușcă mâna care le hrănește. Ar vrea să le umble prin contabilitate că-i știe boemi, toată ziua cu nasul în Facebook și iPoduri și nu se poate ca fiscul să nu descopere cine știe ce cafele decontate greșit. Și chiar dacă nu descoperă, măcar devine transparentă finanțarea lor. Discursul lui Dragnea e cunoscut: aceste organizații primesc bani din străinătate și reprezintă interese străine, mai precis ale miliardarului Soros, guvernarea Cioloș fiind rodul nelegiuitei împreunări de interese. Definiția prostirii în masă: repeți aceeași minciună până când devine adevăr.
Aceste bolboroseli naționalist-șovine nu sunt doar detritusul oratoric al unei campanii electorale în care naționalismul a căpătat adesea nuanțe penale, ci și rezultatul agendei tot mai puțin secrete a tandemului la putere. Îmbrăcând cămașa martiriului, ei promit că nu se vor lăsa până nu vor reda România românilor. Pentru aceasta trebuie să scuture instituțiile democrației de drapelele străine. La urma urmei, patriotismul nu are nimic nociv, căci ce e mai dulce decât glonțul patriei? Însă căldările de naționalism aruncate în peltelele retorilor și limbuților politici au depășit cantitatea critică și amenință cu otrăvirea populației în proporție de masă. Este o otravă dulce care-i bagă pe toți în comă diabetică, să-i facă dependenți și să-i imobilizeze. Să le pună granițe cu de-a sila.
În spatele acestui spectacol, folosindu-se ca scut uman de credulii care fac coadă la ajutoare, urmașii lui Ion Iliescu pun la cale marea evadare a ilegaliștilor. Se întinde covorul roșu al grațierilor și amnistierii pentru infractorii de partid și de stat. Ministrul Justiției face vizite de curtoazie la penitenciare pe urmele Avocatului poporului. Ordonanțele cu pricina apar și dispar de pe ordinea de zi, Liviu Dragnea (născut printr-o ironie a destinului în comuna Gratia) se face că nu știe nimic de grațierea și amnistia de care vor beneficia el și siamezii săi politici, guvernul ar vrea să pună ordonanțele în discuție publică, dar nu prea mult, să nu le altereze esențele tari, invită ONG-urile (da, acelea de utilitate publică, vânate de Dragnea) să-și spună părerea, repede și concis, luni între 12 și două după-amiaza, nu mai mult de trei minute. Coregrafia democratică e asigurată de ministrul justiției, Florin Iordache, plagiator doctoral deconspirat zilele trecute.
Dar partea cea mai tragică a comediei este bătaia în referendumuri între președinte și partidele guvernamentale. Politicienii țin morțiș să-și scoată scriitorii din închisoare iar președintele vrea referendum pe această temă de interes național. De partea cealaltă, Liviu Dragnea, supărat că se vorbește mai mult despre protestele produse de ordonanța grațierilor și de amnistie și mai puțin de vizita pe care a făcut-o la învestirea președintelui american, spune că Iohannis a organizat o mineriadă și-l amenință cu suspendarea. Pare mai degrabă supărat că se umblă la moștenirea sacră a partidului. Mai mult, amenință și el cu mitinguri de milioane de oameni. Atunci să vezi mineriade! Mai are câțiva ași în mânecă pe care i-a arătat la nervi: vrea să ceară referendum pentru introducerea în Constituție a precizării că familia este formată din bărbat și femeie, o prevedere considerată de mulți homofobă, și un alt referendum prin care să ceară anularea imunității parlamentarilor și a președintelui. O nouă dovadă că PSD este o franciză a Moscovei care vede în ONG-uri vectori ai degradării valorilor tradițional-naționale și, prin urmare, cei mai periculoși dușmani interni. Propunând referendumul pentru modificarea Constituției, Liviu Dragnea mizează, desigur, pe protestele organizațiilor nonguvernamentale și ale oamenilor de bun-simț, care cred că o legislație împotriva minorităților sexuale e un nou pas către dictatura majorității. Atunci se va vedea cine e dușmanul intern al Constituției, al familiei tradiționale, al românilor neaoși. Cine trebuie suspendat.
