Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Demiterea lui XW prin referendum,…

Demiterea lui XW prin referendum, discutată de Coaliția de guvernare! YZ: „Nu avem dreptul să greșim”

Propunerea lui ZY, liderul PL, privind organizarea unui referendum republican privind demiterea șefului statului XW a fost discutată la 26 ianuarie în cadrul ședinței Coaliției de guvernare, la o decizie finală însă nu s-a ajuns. Deputatul PDM, YH a declarat că înainte de accepta propunerea lui ZY trebuie studiate toate aspectele legislative și normele constituționale.

„Doar am inițiat discuțiile la acest subiect. Decizie nu am luat. S-a hotărât să analizăm profund aspectele juridice, procedurale, constituționale, deoarece este o problemă foarte complexă și nu avem dreptul să greșim. Am inițiat dicuțiile, urmează să analizăm foarte atent circumstanțele. Normele constituționale trebuie studiate. Este o problemă complexă, care trebuie avizată de către Curtea Constituțională. Trebuie constatate încălcările în modul stabilit. Trebuie foarte bine argumentate. Deci, vom reveni la subiect după o analiză profundă”, a declarat YH pentru ZdG.

Anterior, ZY declara că, cel mai probabil, inițiativa nu va fi susținută de colegii de guvernare.

Săptămâna trecută PL a anunțat inițierea procedurii de suspendare din funcție a lui XW pentru încălcarea Constituției, atunci când a abordat public, atât în campania electorală, cât și după învestirea în funcție, problema transnistreană.

NOTĂ: Depersonalizarea articolelor face parte din campania împotriva interpretării abuzive și eronate a Legii privind protecția datelor cu caracter personal.

Foto: agora.md