Tocmeala lui Dodon cu Petru I

Mă gândesc la ce spune și ce face Dodon de când este președinte, cât de nesăbuit și violent este în raport cu Istoria și cât de ușor promite și „taie” fără să măsoare. Greșește și nu se teme. Într-o lună de președinție, a dovedit să se certe cu toată lumea și continuă s-o facă, crezând că, dacă i-a pupat mâna Patriarhului Kirill, i se permite orice…

Nu știu ce o mai fi făcând Igor Dodon cu Harta Moldovei Istorice, pe care i-o dăruia, acum o săptămână, Vladimir Putin la Moscova și cu care Dodon s-a fudulit peste tot, pe unde a ajuns în cele trei zile cât a fost găzduit la Putin, dar pe 24 ianuarie, acum două zile, la Chișinău, la Iași, Botoșani, Suceava, Putna, București și în tot spațiul românesc a fost celebrată Mica Unire (158 de ani de la Unirea Principatelor Moldovei și Munteniei) și crearea Statului Român Modern sub Alexandru Ioan Cuza, ultimul dintre Domnitorii Moldovei și primul dintre Domnitorii României. Nu zic, darul lui Putin are preț, are valoare, dar o valoare istorică, de arhivă, nu și una practică, după cum o sucește Dodon. Cea practică se încheia odată cu semnarea, la 1859, a Actului Unirii Moldovei cu Muntenia, care, potrivit istoricilor, a fost primul pas spre Marea Unire de la 1918 și crearea României Mari. Exact cum s-a întâmplat și cu cnezatele rusești sub Ivan cel Groaznic al Rusiei. Numai că, în cazul Rusiei, Moscova recunoaște legitatea unificării cnezatelor rusești, crearea unei Rusii Mari, pe când, în cazul României, nu. De fapt, Rusia s-a opus procesului unificării principatelor române în toate timpurile: și la 1600, și la 1859, și la 1918, și la 1941, și după 1990. În „foamea” și „setea” ei pentru Balcani, care a fost unul din marile vise ale marilor țari ruși, Moscova a avut întotdeauna interesul ca principatele române să rămână izolate, ba și învrăjmășite, pe care ea să le poată domina, ori dominația asupra cărora s-o poată împarți cu Sultanatul (Poarta Otomană) și cu alții, după cum s-a și întâmplat de mai multe ori. Credeți că de ce sfetnicii lui Putin i-au pregătit „împăratului” cadou pentru Dodon harta Moldovei Vechi? Sau de ce Rogozin, care i-a fost lui Igor Dodon „dresor” principal pentru întrevederea cu Putin, i-a cerut „baciului moldovean” să plângă cu regrete (că mesajul, evident, nu e unul ad-hoc) la poalele hărții dăruite de Putin? Ce a zis provincialul de Dodon, după ce i-a înmânat Putin harta? „Dacă imperiul rus nu s-ar fi oprit la Prut, am fi avut acum o Moldovă întregită”. Deci, plocon pentru ruși și pietre în capul pașoptiștilor, în capul lui Alexandru Ioan Cuza și al celor ce au urmat, la 1918, idealul unirii de la 1859. De ce? Pentru că Rusia nu-și poate ierta faptul că a pierdut toate luptele de până acum pentru România și nu a putut rupe de la ea decât Basarabia. Și aceea cu sânge. Și aceea temporar.

Și iarăși mă întorc la Dodon și mă gândesc că, dacă ar fi avut măcar un pic de orgoliu de șef de stat, după cum se face că este (nu mai vorbesc de Cultul Onoarei, că nu-i de aici), cu siguranță, am fi auzit un alt mesaj, mai demn pentru el și mai adevărat ca fapt real: „Dacă imperiul rus nu ar fi ajuns la Prut, am fi avut acum și o Moldovă întregită, și o Românie întregită”. Din păcate, Dodon a mers și aici pe scenariul Kremlinului și a dat-o în bară, așa cum a dat-o în toate câte le-a vorbit la Moscova. Nu a fost mai elevat președintele Dodon nici în darul său pentru Putin. Mai bine pleca cu un galon de vin de la el din beci. Ar fi fost mai onorabil, decât s-ar fi cărat cu „statueta prieteniei seculare moldo-ruse….”. Însă, și aici, probabil, decizia a fost de partea soliei lui Putin la Soci, care s-a ocupat de agenda vizitei lui Igor Dodon la Moscova. Potrivit canalelor ruse de televiziune, prezente la ceremonia schimbului de cadouri, Dodon i-a dăruit liderului rus o statuetă cu imaginea ţarului Petru I şi a domnitorului Dimitrie Cantemir, „semn al prieteniei seculare dintre popoarele rus și moldovenesc”. Numai că atunci când „președintele” Dodon i-a vorbit președintelui Putin că statueta ar simboliza prietenia seculară a celor două popoare, l-a mințit pe Putin. De ce? Pentru că D. Cantemir, chiar și dacă a avut, inițial, anumite așteptări și a nutrit anumite sentimente legate de Imperiul Ortodoxiei, toate s-au năruit după Stănilești și după pribegia sa în Rusia. Pierderea luptei de la Stănilești, în 1711, împotriva turcilor, pentru care Cantemir a mizat pe sprijinul țarului Petru I și al armatei țarului, a pus începutul sfârșitului domniei lui Cantemir în Moldova, domnie care, de fapt, nu a durat decât un an. Există opinii în istoriografia timpului, potrivit cărora Petru a pierdut intenționat lupta, Cantemir fiind trădat pentru a deveni ostaticul Curții Imperiale. Este așa sau altfel, rămâne pe seama istoricilor. Ceea ce nu poate fi negat, însă, e că D. Cantemir a regretat tot restul vieții sale „prietenia” cu Petru I și înfrângerea de la Stănilești din 1711. Moldova a pierdut la Stănilești nu doar o luptă. Moldova a fost trecută prin foc și sabie. Turcii s-au răzbunat, ca niciodată, pentru alianța lui Cantemir cu Petru I. Neavând altă alegere, decât pribegia, „cel mai înțelept dintre domnitori” acceptă propunerea lui Petru I de a se retrage alături de el în Rusia, însă, îi cere promisiunea că acesta va organiza o nouă campanie militară împotriva turcilor și îl va readuce la domnia Moldovei. Obține promisiunea, face la rândul lui promisiuni familiei, boierimii și militarilor care-l asistau, că vor reveni în curând în Moldova și se retrage, însoțit de un alai de 4000 de persoane, în Rusia. Timp de 11 ani, cât mai trăiește, face demersuri repetate către Petru I să pornească campanie militară spre Moldova, dar nu i se acceptă niciunul. Moare în 1722 și lasă testament să fie adus și îngropat în Moldova. Abia peste 213 ani, în 1935 (tot din considerente politice, vă dați seama), autoritățile române reușesc să obțină asentimentul oficialităților ruse de a-l transfera în România. A fost adus la Iași și înhumat la Biserica Trei Ierarhi, una din ctitoriile sale.
Scriu despre cazul Cantemir, dar, de fapt, cu gândul sunt la cazul Dodon. Mă gândesc la ce spune și ce face de când este președinte, cât de nesăbuit și violent este în raport cu Istoria și cât de ușor promite și „taie” în toate fără să măsoare. Greșește și nu se teme. Într-o lună de președinție, a dovedit să se certe cu toată lumea și continuă s-o facă, crezând că, dacă i-a pupat mâna Patriarhului Kirill, i se permite orice. Păcat că a mers la Moscova cu un Cantemir-statuetă și nu cu unul citit și învățat.