Stagiarii vor participa la procesul de analiză, elaborare şi administrare a actelor legislative, la procedura de expertiză legislativă, la şedinţele comisiilor parlamentare, la alte activităţi din cadrul subdiviziunilor Secretariatului Parlamentului.

Candidaţii trebuie să fie tineri de până la 30 de ani, care cunosc limba română şi o limbă de circulaţie internaţională, nu au antecedente penale nestinse sau alte restricţii legale privind activitatea în instituţii publice.

De asemenea, tinerii trebuie să aibă media de minim 8,5 la ultima sesiune academică sau, în cazul celor angajaţi,  experienţă de lucru de până la 2 ani în cadrul unei organizaţii neguvernamentale. Totodată, ei nu trebuie să fie soţul/soţia, rudă sau afin, până la gradul al III-lea, inclusiv, al/a unuia dintre funcţionarii din subdiviziunea Secretariatului Parlamentului pentru care aplică.

Dosarul de concurs va fi depus până pe data de 10 februarie la Secretariatul Parlamentului Republicii Moldova, Direcţia resurse umane sau prin e-mail [email protected].

Programul de stagii în Parlamentul Republicii Moldova are o durată de până la 3 luni şi se desfăşoară de două ori pe an, în perioada sesiunilor ordinare ale Parlamentului (septembrie – decembrie şi februarie – iulie).