Dosarul alimentelor alterate din grădinițe. Câte cazuri de infecții toxico-alimentare au fost înregistrate în 2016

gradinita
Foto: livraremancare-catering.ro

Reprezentanții Ministerului Sănătății și ai Centrului de sănătate publică au fost, marți, audiați de către Comisia specială pentru eficientizarea cadrului legislativ privind alimentația copiilor în instituțiile preșcolare și de învățământ.

Raportorii au prezentat informații despre evaluările efectuate în instituțiile preșcolare și școlare din țară, au anunțat problemele existente și au răspuns la întrebările deputaților.

Viceministra Sănătății, Aliona Serbulenco a declarat că, în perioada octombrie – decembrie 2016, au fost supuse controlului calității nutriționale 465 de instituții preșcolare, 366 de instituții de învățământ școlare și 66 de instituții ale ciclului profesional. „În procesul evaluării nu au fost depistate produse alterate sau cu termen de valabilitate expirat. Totodată, s-a confirmat existența unei alimentații neechilibrate și nerespectarea meniurilor-model, elaborate de Ministerul Sănătății, care prevăd excluderea cărnii procesate și a bucatelor preparate prin prăjire”, a spus viceministra.

Medicul-șef al Centrului de sănătate publică din municipiul Chișinău, Luminița Suveică a menționat că, în anul 2016, au fost înregistrate 277 de cazuri de infecții toxico-alimentare sporadice. „În circa 70% din cazuri au fost afectați copiii de vârstă preșcolară. Ca măsură de profilaxie, anual, cele 169 de grădinițe din capitală sunt inspectate și se prelevează probe finite ale meniului pentru investigație”, a informat raportoarea.

Membrii Comisiei speciale au solicitat informații suplimentare despre condițiile, modalitatea și reglementările existente cu privire la prelevarea probelor de laborator, precum și incidența morbidității prin pancreatită la copii.

Audierile vor continua vineri, 27 ianuarie 2017, când urmează să prezinte informații Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor și Agenția Achiziții Publice.

Comisia specială pentru eficientizarea cadrului legislativ privind alimentația copiilor în instituțiile preșcolare și de învățământ va prezenta Parlamentului raportul de activitate și propuneri legislative în termen de 90 de zile. Comisia a fost creată în baza Hotărârii Parlamentului din 23.12.2016, la inițiativa Speakerului Andrian Candu. Comisia este constituită din 7 membri, reprezentanți ai tuturor fracțiunilor și grupurilor parlamentare – Radu Mudreac, președinte, Valentina Rotaru, secretar, Elena Bodnarenco, Victor Roșca, Lilian Carp, Boris Golovin, Aliona Goța.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente