Linkuri accesibilitate

Reformarea Partidului Socialist bulgar


Monument comunist abandonat de la Buzlugea
Monument comunist abandonat de la Buzlugea

O încercare de îmbunătățire a șanselor în perspectiva alegerilor anticipate din primăvară.

În contextul agravării crizei politice, Partidul Socialist Bulgar încearcă prin reînnoirea liderilor şi modernizarea politicii sale să-şi îmbunătăţească şansele pentru alegerile anticipate din primăvara 2017. Vechea gardă pleacă în urma limitării la trei a numărului de mandate în Parlament şi în conducerea partidului.

Jurnal de corespondent: Petio Petkov (Sofia)
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:36 0:00
Link direct

Victoria în alegerile prezidențiale a candidatului Partidului Socialist, ex-comandantul aviației militare Rumen Radev, a dat curaj noului lider Kornelia Ninova să înceapă reforma radicală în structura și în politica fostului partid comunist.

În luna mai, când a preluat de la Mihail Micov conducerea PSB, nimeni nu a crezut că Ninova va încheia anul cu un capital politic atât de prețios. Candidatul partidului lansat personal de ea a învins categoric principalul oponent din GHERB și a adus speranța că partidul va putea reveni la conducerea țării. Alegătorii au uitat, se pare catastrofa guvernului Plamen Oreșearski din perioada 2013-2014. Foștii comuniști în coaliție cu partidul turc, au comis o serie de gafe provocând proteste civice cu o durată de aproape un an.

Concomitent cu pregătirea pentru alegerile anticipate, Ninova a început reformarea partidului. Poziția stabilă a PSB în politica bulgară se datorează în primul rând loialității simpatizanților bătrăni, absenței unei alternative viabile în partea stângă a spectrului politic, și sprijinului unor factori externi, precum Rusia.

Primele decizii ale lui Ninova după preluarea conducerii au privit reînnoirea Biroului executiv al partidului. Ultimul Consiliu național a recomandat Congresului ce va avea loc în februarie alegerea directă, de către membrii partidului, a liderului și limitarea duratei președinției la două mandate. Ninova a promis că problemele importante vor fi rezolvate prin referendumuri de partid. Ea a cerut organizațiilor regionale să nu mai propună pentru listele de deputați activiști care au deja trei mandate de deputat sau candidează în mai multe circumscripții.

Consiliul național a adresat un apel socialiștilor care au părăsit partidul pentru a adera la formațiuni de orientare social-democrată, să revină înapoi.

Măsurile propuse de Ninova urmăresc, fără dar și poate, epurarea oponenților din garda veche. Măsura va genera conflicte, dar va fi salutată de simpatizanții mai tineri. Membrii partidului însă nu prea cred în promisiunile de introducere rapidă a democrației directe.

Previous Next

XS
SM
MD
LG