158 de ani de la Mica Unire din 1859, marcată la Chişinău printr-un flashmob

Mica Unire 2017

Pe data de 24 ianuarie 2017 se împlinesc 158 de ani de la Unirea Principatelor Române, înfăptuită de Alexandru Ioan Cuza în 1859. Astfel, pe lângă manifestaţiile grandioase care vor fi organizate la Iaşi, asociaţia unionistă „Onoare, Demnitate şi Patrie” (ODIP) va organiza un flashmob la Chişinău cu ocazia acestei sărbători.

Evenimentul va avea loc la ora 15:00, la bustul lui Alexandru Ioan Cuza din Chişinău (intersecţia bulevardului Dacia şi strada Cuza Vodă). În cadrul manifestaţiei, voluntarii ODIP vor depune flori la bust, vor desfășura 15 metri de tricolor şi vor intona cântece patriotice.

Potrivit organizatorilor, evenimentul are scopul de a promova valorile naționale românești prin acțiuni culturale, slăvind faptele istorice, dar mai ales UNIREA.

„Acestă zi are o conotaţie deosebită pentru noi, românii. Unirea din 1859 a pus bazele Marii Uniri şi a realizat visul tuturor românilor de a fi împreună. Invităm toţi doritorii să fie mâine alături de noi, să marcăm împreună 158 de ani de la Mica Unire”, a declarat Vlad Bileţchi, preşedintele ODIP.

Amintim că pe data de 24 ianuarie 1859 a avut loc Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. Mica Unire de la 1859 a fost primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente