La puţin timp după ce a dat publicităţii rezultatele investigaţiei legate explozia telefoanelor din seria Note 7, reprezentanţii Samsung s-au referit şi la următor top de gamă, Galaxy S8, anunţând că acesta nu va fi prezent la MWC 2017.

În mod tradiţional, Samsung obişnuia să profite de cei peste 100.000 de oameni care vizitau cel mai mare târg anual de tehnologii mobile, Mobile World Congress, şi să lanseze la Barcelona primul vârf de gamă al anului.

Anul acesta va reprezenta, însă, o excepţie din acest punct de vedere. Fără să dea alte explicaţii sau o dată estimată pentru lansare, cei de la Samsung au spus doar că Galaxy S8 nu va fi prezentat la MWC 2017.

Cel mai probabil, coreenii vor să se asigure că procesul de producţie nu va lăsa loc unor incidente precum cele din cazul modelului Note 7. Un al doilea flagship consecutiv cu probleme similare ar fi un adevărat coşmar pentru Samsung.

În plus, coreenii nu au motive să grăbească lansarea lui Galaxy S8. Dacă Note 7 a fost grăbit pentru a prinde mai mult timp pe piaţă înainte de lansarea lui iPhone 7, acum Samsung are 9 luni până la următorul iPhone sau Google Pixel. Restul producătorilor de telefoane cu Android nu sunt o ameninţare la fel de mare pentru Samsung.