Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal al R. Moldova (CNPDCP) s-a autosesizat în acest sens şi a dispus suspendarea imediată a operaţiunilor de prelucrare a datelor cu caracter personal efectuate prin intermediul camerelor de supraveghere video, de către SRL Melcafe, firma care administrează berăria.

Totodată, CNPDCP a dispus pornirea procesului contravenţional în privinţa SRL Melcafe,  precum şi a administratorului acestei entităţi pentru nerespectarea cerinţelor faţă de asigurarea securităţii datelor cu caracter personal la prelucrarea acestora, pentru încălcarea regulilor de stocare şi utilizare a informaţiilor, dar şi pentru că nu a informat şi nu a avut o autorizare din partea organului de control în domeniul respectiv. Pentru aceste derogări de la lege, Codul contravenţional prevede amendă de până la 500 de unităţi convenţionale pentru persone juridice, dar şi privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la trei luni la un an.

„Autoritatea naţională de control al prelucrărilor de date cu caracter personal reiterează necesitatea notificării Centrului sistemelor de supraveghere video precum şi a altor sisteme de evidenţă gestionate de operatorii de date cu caracter personal”, se arată într-un comunicat al Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal.