Moldovenii cu cetățenie română vor beneficia de serviciile consulare în baza programărilor online

pasa1
Foto: infoMOLDOVA.net

Serviciile consulare pentru românii din străinătate sunt oferite, începând de mâine, în baza programărilor online realizate prin intermediul platformei eConsulat.ro.

Solicitările se vor transmite de pe un cont electronic personal şi scurtează timpul de aşteptare şi de prelucrare a documentelor, scrie Radio Chisinau.  

„Marea majoritate a cetăţenilor nu deţin încă un cont pe această platformă. Ca atare, vor trebui întâi să îşi creeze un cont, după care vor primi un mail de confirmare pe adresa de mail, unde vor trebui să activeze contul. Totul decurge foarte simplu. Cetăţenii îşi vor alege serviciul consular. Să ne încarce documentele pe care le deţin, asta este recomandabil, să vedem să nu fie erori în acte, să vedem că au toate documentele necesare şi după ce le-am previzualizat, primesc un mesaj în care îşi aleg ei data şi ora la care să vină la consulat”, a declarat Irina Marin, Consulul României la Madrid.

După mulţi ani, se elimină deplasările repetate la consulate, deoarece informatizarea sistemului permite o verificare în prealabil a documentelor.

Platforma eConsulat.ro oferă atât informaţii privind toate serviciile consulare prestate de consulatele României în străinătate, cât şi suport pentru folosirea acestei proceduri, cu exemple video pentru utilizarea sistemului.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente