Linkuri accesibilitate

Premierul britanic Theresa May se va întîlni cu noul lider american la Washington la 27 ianuarie


Șefa guvernului britanic Theresa May
Șefa guvernului britanic Theresa May

Premierul britanic Theresa May va fi primul șef de guvern străin care se va întâlni cu noul președinte american Donald Trump la Casa Albă. Sâmbătă, purtătorul de cuvânt prezidențial Sean Spicer a anunțat că vizita va avea loc pe 27 ianuarie. Într-un interviu acordat înainte de acest anunț, premierul britanic declara că va sublinia importanța NATO și a Uniunii Europene. În cursul campaniei electorale și după victoria în alegeri, președintele american Donald Trump a calificat NATO drept o structură depășită și a precizat că statele member se pot aștepta la ajutor numai în măsura în care contribuie și la cheltuielile commune de apărare. Cu toate acestea, într-un interviu cu „Financial Times”, Theresa May s-a declarat convinsă că noul președinte american „recunoaște importanța și semnificația NATO". „Sunt, de asemenea, încrezătoare că Statele Unite vor recunoaște importanța cooperării pe care o avem în Europa pentru a asigura apărarea colectivă și securitatea colectivă", a mai spus ea pentru Financial Times.

XS
SM
MD
LG